Gândul a ajuns la obsesie

Cuvinte duhovnicești

Gândul a ajuns la obsesie

Dacă gândul a ajuns la obsesie şi eşti gata să faci păcat, deja eşti la un pas de foc. Fugi la duhovnic, nu mai aştepta şi spune-i că eşti gata să laşi păcatul! Atenţie cu gândurile, că tot păcatul de la gând se naşte!

Ce ne puteţi spune despre gândurile care, uneori, ajung la stadiul de obsesie?

Să ştiţi că gândurile până la moarte nu ne slăbesc! E bine că te luptă acum - lasă să te lupte dracul! - dar luptă-te şi tu cu el. Vrei să nu te lupţi? Vrei să nu ai gânduri? Nu se poate aşa!

Iar dacă gândul a ajuns la obsesie şi eşti gata să faci păcat, deja eşti la un pas de foc. Fugi la duhovnic, nu mai aştepta şi spune-i că eşti gata să laşi păcatul!

Atenţie cu gândurile, că tot păcatul de la gând se naşte! Nu este păcat pe care să-l faci cu voia ta, dar fără gânduri. Tot păcatul intră, mai întâi, prin imaginaţie. Sfântul Isaia, în cartea Ferestrele sufletului, spune că urechile, ochii, mintea aduc ispita în interiorul omului.

(Părintele Ioanichie Bălan, Spovedania - Taina împăcării, din Colecția Liman duhovnicesc, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 42)

Citește despre: