Gândurile chinuitoare şi tulburătoare diferă mult: atacul sau năpustirea gândului nu se consideră păcat, ci este încercarea voinţei noastre libere, care se poate apleca spre el sau se poate împotrivi lui, dar, când există acord şi unire cu patimile, sunt socotite păcat şi este nevoie de pocăinţă. Nefiind în stare să ne împotrivim singuri gândurilor, trebuie să alergăm la Dumnezeu, să-I mărturisim neputinţa noastră şi să cerern ajutorul Lui şi s-o rugăm şi pe Maica Domnului să ne ajute împotriva lor. Când omul este biruit de gânduri, acesta este semnul că a avut mai întâi mândrie şi de aceea trebuie prin ele mai mult să se smerească.

(Sfântul Macarie de la Optina, Ne vorbesc stareţii de la Optina, Editura Egumeniţa, 2007, p. 145)