Gândurile și starea lăuntrică
Gândurile, starea lăuntrică, dorințele ne conduc viața. Așa cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața.
Gândurile, starea lăuntrică, dorințele ne conduc viața. Așa cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. Dacă avem gânduri de pace, liniște, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăție, atunci și în noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, ce răzbate din noi, căci gândurile ne sunt pline de pace, liniște, dragoste desăvârșită și bunătate. Dacă purtăm în noi gânduri rele, diavolești, atunci se nimicește și pacea noastră lăuntrică. Sfinții părinți spun despre gânduri: „Orice gând care năruiește pacea și gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sânt, și trebuie să le îndepărtăm și să nu le primim”.
Trebuie să ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc vrea ca Fiii Săi să aibă trăsăturile lui dumnezeiești, vrea să fim toți plini de dragoste, pace, mângâierea bucuriei, adevăr, virtute. Domnul și noi toți dorim să fim blânzi și smeriți, căci din sufletul blând și smerit izvorăște virtute și bunătate. Un astfel de suflet, chiar și când tace, răspândește întotdeauna valuri de liniște, pace, pline de dragoste și bunătate. Un asemenea suflet nu se simte rănit când este ocărât sau certat – puteți chiar să-l loviți, iar lui îi va fi milă de voi pentru că îl chinuiți atât de mult. Astfel de oameni sunt puțini pe pământ, dar pentru ei strălucește soarele și ne binecuvântează Dumnezeu cu viața, cu toate cele de trebuință vieții noastre.
(Starețul Tadei de la mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, pp. 81-82)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro