Gelozia trupească este proprie omului grosolan. Cu cât este mai duhovnicească personalitatea soţului, cu atât mai deplin încredin­ţează soarta familiei sale în mâinile lui Dumne­zeu, şi ca atare, cu atât mai profund şi mai din inimă se roagă pentru neclintirea păcii și înţele­gerii din familie şi tocmai în rugăciunea către Dumnezeu exprimă şi revarsă, plângând, tot ce în căsniciile păgâneşti se revarsă pe capul jumă­tăţii uşuratice. Soţul creştin atent nu poate să nu bage de seamă până şi cele mai mici abateri din inima şi din gândurile iubitei, nu poate să nu va­dă primejdiile şi smintelile care bat mereu la uşa familiei. Dar cât de diferit se poartă soţii! Unii ţipă la soţiile lor, alţii le lovesc, alţii nu mai vor­besc cu ele, alţii stau cu faţa întunecată şi mor­măie răspunsuri monosilabice la tot ce spune so­ţia... Pe când alţii nu ridică glasul, ci pe un ton prevenitor, aşa cum salută de obicei, îşi întreabă soţiile sau îşi arată neliniştea fără să piardă nici tandreţea, nici încrederea, nici iubirea. Şi aceas­tă întrebare, această îngrijorare, care vine dintr-o inimă curată şi virtuoasă, vor fi cu mult mai efi­cace decât pozele exterioare sau decât grosolăni­ile, chiar dacă acestea sunt insuflate de dragos­tea jignită. (Protoiereul Artemie Vladimirov)

(Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, p. 142)