Deși în viața duhovnicească: rugăciunea vorbită și rugăciunea minții sunt complementare și alternative, trecându-se mereu de la una la alta, totuși, abia prin rugăciunea lui Iisus, numită și rugăciunea minții și a inimii, mintea căutând cu înfrigurare pe Domnul și rostind neîncetat ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, coboară în inimă, unde Îl ”redescoperă”, ”regăsește” pe Iisus Hristos euharistic-sacramental. ”Adevărata rugăciune înseamnă redescoperirea și arătarea harului primit la Botez. A te ruga înseamnă a trece din starea în care harul este prezent în inimă tainic și neconștientizat la nivelul deplinei perceperi interioare și al cunoașterii conștiente, unde experimentăm și simțim lucrarea Duhului direct și imediat.”

(Preotul Profesor Ioan Ică, Despre spovedanie și împărtășirea cu Sfintele Taine – Antologie alcătuită de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Elena, p. 50-51)