Unul din aspectele cele mai izbitore ale modului prin care părintele Serafim îi îndruma pe cei care-l căutau era, înainte de toate, renunţarea la orice metodă prin care ar putea manipula (fie pe mine sau pe altcineva). Spre deosebire de alţii, el nu făcea pe guru-ul şi nu dădea ordine (avea fii duhovniceşti, nu discipoli). Îi ceream părerea şi el mi-o dădea – sincer – dar întotdeauna lăsa pe seama mea hotărârea finală. Aceasta însemna că eu puteam oricând face greşeli, dar el ştia că voi învăţa din urmările acelor greşeli. De asemenea, ori de câte ori simţea nevoia să critice câte ceva, făcea acest lucru echilibrând lucrurile cu ceva pozitiv, astfel încât nimeni să nu se simtă cumva jignit ori descurajat în lucrarea sa.

(Ne vorbește părintele Serafim Rose - Scrisori, traducere de Ștefan Francisco Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2003, p. 100)