Hram și sărbătoare la Prima Porta - Lumină din preaplinul luminii Maicii Domnului
Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, totodată şi hram al Parohiei Prima Porta, ne călăuzește și deslușește inimilor noastre însetate de adevăr că în prunca de trei ani adusă la templu cu smerenie și făgăduință de părinții săi, drepții și Sfinții Ioachim și Ana, toată „neliniștea” și „neodihna” omului de oriunde și oricând și-au găsit mângâierea și limanul cel neînviforat, om care strigă ca și Sf. Petru: „Doamne, bine ne este nouă aici!” sau care cântă versurile troparului: „Bucură-te, Plinirea rânduielii Ziditorului!”
Pe 20 noiembrie, preoții protopopiatului ”Lazio II” s-au reunit în cadrul adunării protopopiale și au slujit împreună cu credincioşii parohiei Taina Sf. Maslu, rugându-L pe Domnul să lumineze minţile cele întinate cu tot felul de păcate „spre a vedea și slăvi puterea Sa cea nemăsurată.
Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, totodată şi hram al Parohiei Prima Porta, ne călăuzește și deslușește inimilor noastre însetate de adevăr că în prunca de trei ani adusă la templu cu smerenie și făgăduință de părinții săi, drepții și Sfinții Ioachim și Ana, toată „neliniștea” și „neodihna” omului de oriunde și oricând și-au găsit mângâierea și limanul cel neînviforat, om care strigă ca și Sf. Petru: „Doamne, bine ne este nouă aici!” sau care cântă versurile troparului: „Bucură-te, Plinirea rânduielii Ziditorului!”
În Antichitate, s-a spus adesea că omul deplin, desăvârșit, omul în toată splendoarea sa, este „măsura tuturor lucrurilor”. În vremurile noastre postmoderne, măreția „ființei care privește spre cer” se vede în genialitatea unui copil, care la trei ani știe să scrie sau cunoaște tabla înmulțirii pe de rost și care, mai apoi, îşi confirmă toate aceste energii în marile aule universitare ale lumii. (Pr. Gabriel Ioniță)
(Sursa: episcopia-italiei.it)