Hramul Catedralei episcopale din Huşi

Episcopia Huşilor

Hramul Catedralei episcopale din Huşi

În ziua pomenirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, duminică, 29 iunie 2014, Catedrala episcopală din Huşi îşi va serba hramul. Cu acest prilej, va fi adusă spre închinarea credincioşilor o copie a icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa“, aflată în patrimoniul Mănăstirii Bucium din Iaşi.

Credincioşii din Eparhia Huşilor şi din alte părţi ale ţării sunt aşteptaţi duminică, 29 iunie 2014, la hramul Catedralei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Huşi. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pelerinii care vor participa la slujbele dedicate sărbătorii străvechiului lăcaş de rugăciune vor avea posibilitatea să se închine icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa“, copie a reprezentării originale din Sfântul Munte Athos, realizată la Mănăstirea Bucium din Iaşi. În această dimineaţă, de la ora 7:00, la Catedrala episcopală din Huşi, se va sluji Utrenia, ce va fi urmată de Sfânta Liturghie. De la ora 8:30, va fi săvârşită Taina Sfântului Maslu, iar diseară, la ora 17:30, va fi întâmpinată icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Bucium. În continuare, se va sluji Acatistul Maicii Domnului „Prodromiţa“, care va fi urmat de slujba Vecerniei. Mâine-dimineaţă, de la ora 7:00, se vor oficia Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi, iar de la ora 12:00, credincioşii sunt aşteptaţi la slujba Acatistului Maicii Domnului „Prodromiţa“. În aceeaşi zi, de la ora 17:00, la Catedrala episcopală din Huşi va fi săvârşită Vecernia unită cu Litia în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Duminică, 29 iunie 2014, în ziua hramului, programul liturgic va începe la ora 8:00 cu Utrenia şi va continua cu slujba Acatistului. Începând cu ora 9:30, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta Liturghie. În aceeaşi zi, după slujba Vecerniei, va avea loc o procesiune prin municipiul Huşi cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Bucium şi cu racla în care se află moaştele Sfintei Muceniţe Chiriachi. Luni, 30 iunie 2014, se vor oficia Utrenia şi Sfânta Liturghie, apoi icoana Maicii Domnului „Prodromiţa“ va fi adusă la Mănăstirea Bucium. Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Huşi a fost construită de domnitorul Ştefan cel Mare în anul 1495, în cadrul Curţii Domneşti, funcţionând de-a lungul timpului ca mănăstire şi catedrală episcopală, începând din anul 1598.

Citește despre: