„Voi relata cât de mare este vindecarea prin rugăciune”
Nu pot uita că, în timpul tratamentului, am promis Sfântului Nectarie şi Sfintei Parascheva că, dacă mă va tămădui, voi îndemna şi pe alţi suferinzi la biserică şi le voi relata cât de mare este vindecarea prin rugăciune.
În 2006, am fost diagnosticat cu hepatită C. Tratamentul a durat 65 de săptămâni. Cu toate că mă consideram foarte păcătos, căci nu mergeam în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, Bunul Dumnezeu nu m-a trecut cu vederea şi m-a ajutat.
Prin voia Domnului, am aflat că moaştele Sfântului Nectarie, „grabnic tămăduitor”, sunt în biserica în a cărei apropiere locuiesc. Astfel, am descoperit minunile şi viaţa Sfântului, care „a intrat şi în viaţa mea. I-am rostit aproape zilnic acatistul în perioada grea a tratamentului.
Provin dintr-o familie modestă, iar costul tratamentului (pastile şi injecţii de zeci de milioane) era enorm.
Mi-am găsit singura speranţă în rugăciuni, atât la sfânta raclă a Sfântului Nectarie, cât şi la sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva de la Mitropolie.
La scurt timp, am fost părtaş... la minunea prin care am aflat că pastilele, care mai ieri erau 2000 lei, s-au ieftinit la puţin sub 700 lei. Totuşi, 4700 lei pe lună, timp de 6 luni, era o sumă foarte mare pentru posibilităţile familiei. Din suma strânsă de la rude şi prieteni, am cumpărat pastilele, dar 240 de milioane pentru injecţii, de unde să le iau? Mama a plecat în străinătate, însă nu a găsit de lucru îndată. Chiar în ziua când ea hotărî să revină în ţară, găsi de lucru ca prin minune. Insistând cu rugăciunile adresate tuturor sfinţilor, am terminat cu bine tratamentul, iar analizele efectuate după cinci săptămâni arătau că virusul nu mai este prezent în organism.
Acum văd viaţa cu alţi ochi, am alte perspective, doresc să întemeiez o familie, simt că am renăscut, că mi s-a dat o nouă şansă la viaţă, mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar nepreţuit, sănătatea, rugându-mă să mă călăuzească pe drumul cel bun.
Nu pot uita că, în timpul tratamentului, am promis Sfântului Nectarie şi Sfintei Parascheva că, dacă mă va tămădui, voi îndemna şi pe alţi suferinzi la biserică şi le voi relata cât de mare este vindecarea prin rugăciune. Andrei C., 25 de ani, Iaşi
(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 30)
Un vizitiu povestește o minune a Sfântului Nicolae Planas
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro