Toți copiii mergeau la şcoală o dată pe zi, însă Iacov mergea de două ori. O iubea mult, deoarece şcoala sa din primii ani a fost Biserica Sfintei Parascheva. Târziu, după-amiază, mergea şi aprindea candelele. Copilul mergea singur şi-i plăcea să rămână acolo până se înnopta. Se ruga cum ştia şi cât putea. După aceea, lua drumul spre casă, lăsând în urmă pădurea cu pini.

Odată, într-o după-amiază, să fi fost atunci de 8-9 ani, în timp ce micul Iacov se ruga, i-a apărut vie Sfânta Parascheva, ca monahie, exact aşa cum era înfăţişată pe icoană. 

Copilul s-a înfricoşat şi a luat-o la fugă, nici nu s-a mai uitat în urmă de frică, ajungând acasă istovit. A doua zi, când a mers să aprindă candelele, i-a apărut din nou Sfânta Parascheva, iar el iarăşi s-a înfricoşat. 

De această dată însă, când Iacov a luat-o la fugă, Sfânta a ieşit din biserică, i-a vorbit cu dulceaţă şi copilaşul s-a liniştit. Atunci el s-a oprit din fugă şi s-a întors să vadă cine îi vorbea. Sfânta i-a explicat cine este, i-a spus să nu se teamă şi micul Iacov a urcat cu sfială spre bisericuţă.

S-a aşezat lângă ea şi a ascultat-o cu atenţie. Apariţia Sfintei Parascheva s-a repetat de multe ori. După aceea, micul Iacov se obişnuise cu ea şi nu se mai temea, ci stătea foarte aproape de ea şi vorbeau. 

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Ţalikis, Stareţul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, pp. 42-43)