Lumina de la miezul nopții: Privegheri la Catedrala Mitropolitană din Iași

E ora nouă. În văzduh, miros puternic de tămâie, busuioc și flori de toamnă. Adierea ușoară a vântului desprinde frunzele parcă pictate ale copacilor din curtea Mitropoliei, ningând peste credincioșii ce țin în mâini lumânări aprinse. Catedrala e plină de oameni, adunați la priveghere. Afară, mii, la rând, kilometri... și nu pentru vreo cauză pământească. Ieșenii s-au alăturat și ei pelerinilor. Câți oameni poate mobiliza un sfânt al lui Dumnezeu! 

Privegherea înseamnă să-i imiți pe îngeri, prin rugăciune și trezvie

Când se apropie mijlocul lui octombrie, nopțile în Iași sunt altfel. Orașul întreg devine, cum frumos spunea cineva, o catedrală în aer liber, iar oamenii au mai mult dor de cer.

Fie că așteaptă la rând de zeci de ore să se închine sfintelor moaște, fie că participă în Catedrala Mitropolitană la slujbele înălțătoare, nopțile devin pentru pelerini și ieșeni prilejuri de priveghere. Ce este privegherea? Fiecare o poate înțelege în felul său, după putința sa. Pentru trăitorii credinței, ea  înseamnă nevoință duhovnicească, înseamnă să dedici o parte din timpul nopții rugăciunii și contemplației. Să-i imiți pe îngeri prin rugăciune și trezvie. În zilele de sâmbătă, duminică și luni, spre seară, am avut acest binecuvântat prilej.  

Monahi și monahii, bătrâni, mulți tineri și tinere, copii, mame, oameni simpli la vorbă și la port, dar și intelectuali, români și oameni din peste hotare, toți s-au adunat pentru a-L simți mai aproape pe Dumnezeu și pentru a arăta prețuirea ce i-o poartă Sfintei Cuvioase Parascheva.

Câți oameni poate mobiliza un sfânt al lui Dumnezeu!

E ora nouă. În văzduh, miros puternic de tămâie, busuioc și flori de toamnă. Adierea ușoară a vântului desprinde frunzele parcă pictate ale copacilor din curtea Mitropoliei, ningând peste credincioșii ce țin în mâini lumânări aprinse. Catedrala e plină de oameni, adunați la priveghere. Afară, mii, la rând, kilometri...și nu pentru vreo cauză pământească. Ieșenii s-au alăturat și ei pelerinilor. Câți oameni poate mobiliza un sfânt al lui Dumnezeu!

Mulțimea te copleșește, de stai să-i privești pe fiecare în parte, încercând să descifrezi povestea lui, necazul și bucuriile lui. Ochii oamenilor însă îți pot descoperi cele mai multe taine. Și ei pot descoperi în ai noștri, de își dau răgaz. Unii au preferat totuși să se retragă privirii. Încearcă cu adevărat să se reculeagă înaintea întâlnirii cu Dumnezeu prin rugăciune. Așezați în genunchi sau cu capetele plecate, ei știu că înălțarea sufletului la Tatăl ceresc se face când omul s-a adunat înlăuntrul său.

Cei osteniți s-au așezat, alții poate au și ațipit puțin. Lângă mine, din bagajul unui pelerin răsare o cruce mare de lemn, împodobită cu busuioc, legat cu o fâșie de tricolor. O femeie stă cu icoana Maicii Donului în brațe, strângând-o la piept și oftând încetișor. Lângă ea, doi copilași au adormit în brațele părinților. Niște tinere își caută un loc mai ferit. Un bătrân nins de ani, cu barbă lungă, face închinăciuni. Oamenii se simt în largul lor, manifestându-și evlavia fără ocolișuri, dar și cu grija de a nu-i deranja pe cei din jur, de a-i ocroti.  

Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm

Îndemnul „Sculați-vă!” ne face pe toți să tresărim. A început slujba. Psalmii curg, nelăsându-te să-ți fugă gândurile. Ecteniile sunt atât de frumoase în profunzimea lor, pentru că adună într-un cuget și-o dorință toată suflarea creștinească. Rugăciunile rostite de preoți cheamă mijlocirile tuturor sfinților. Cântările de la strană sunt înălțătoare și cred că fiecare ar putea acum reda cele trei tropare, al Sfintei Cuvioase Parascheva, al Sfântului Simeon din Muntele Minunat și al Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”. Nu voi explica momentele slujbei, fiindcă fiecare le înțelege după cunoștințele și lecturile pe care le are și se folosește potrivit cu credința și evlavia din sufletul său.  

Dacă Dumnezeu cercetează lumea Sa cu milă și cu îndurări, dacă El este nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, dacă El deschide ochii gândului nostru spre înțelegerea evanghelicelor Sale propovăduiri, dacă El sădește în noi și frica fericitelor Sale porunci, ca toate poftele trupului călcând, viețuire duhovnicească să petrecem, dacă El ne învață, ne înțelepțește și ne luminează cu îndreptările Sale, atunci iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm și pe noi înșine, unii pe alții, și toată viața noastră lui Hrisos Dumnezeu să o dăm.

***

Șase ore s-au scurs fără să ne dăm seama când. Mirosul de tămâie și busuioc e la fel de puternic. Bătrânul cu barbă albă mai îngână o rugăciune. Cei doi copilași s-au trezit și privesc cu ochișorii lor cum oamenii se îndreaptă încetișor spre ieșire. Afară e întuneric, dar cu ei aduc lumina, lumina privegherilor de la miezul nopții.

De la același autor

Ultimele din categorie