Astăzi am venit să dau mulţumire pentru tot binele pe care Cu­vioasa mi l-a făcut de-a lungul timpului.

M-am născut în 1985, cu o boală destul de rară şi foarte gravă. Aveam lichid în zona cutiei craniene, care îmi afecta creierul şi ochii. Mai pe scurt, riscam să orbesc şi să am şi un handicap mental sever. Diagnosticul, pus de medici de la Spitalul Roman, confirmat de cei de la Spitalul de Copii din Iaşi şi de la Spitalul Universitar din Bucureşti, a fost hidrocefalie.

Ce înseamnă această boală, de fapt? Foarte mult chin şi moarte sigură. Ori mori în chinuri, ori trăieşti şi suferi toată viaţa, cu un handicap mental foarte grav. Este destul să dai o căutare pe internet sau să întrebi un medic ce reprezintă această boală. Este mai grea și decât cancerul. Dacă se mai cunosc cazuri de alte boli care s-au vindecat, chiar şi complet, prin diverse procedee moderne, în cazul acestei boli nu se cunosc cazuri de vindecare completă, poate doar parţială, dar cu un tratament foarte scump.

La vârsta de aproape un an, am fost adus de bunica mea la racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei, într-o stare foarte gravă: în pragul de a orbi şi de a rămâne afectat pe viață din punct de vedere cerebral. Lună de lună, până în jurul vârstei de 3 ani, am mers la Spitalul Nr. 9 din Bucureşti, unde sunt tratate cele mai grave cazuri de handicap mental din toată ţara. În timpul trata­mentului meu, se făceau slujbe la Cuvioasa Parascheva, la Iaşi şi la Roman, Sfântul Maslu şi Moliftele Sfântului Vasile cel Mare. Pe mama o îmbărbătau medicii, dar ştiau toţi că sunt ca şi pierdut... Îmi mai dădeau o singură şansă: dacă reuşeam la Spitalul Militar din Bucureşti să rezolv cu ochii, ca să nu orbesc, şi la Spitalul Universitar din Bucu­reşti, dacă mi s-ar fi pus o valvă.

La câteva săptămâni de când fusesem la Sfântul Maslu, situaţia mea medicală s-a îmbunătăţit vizibil. Erau profesori universitari care pur și simplu nu cre­deau și nu-și explicau ce se întâmplă! S-a dat acceptul pentru operaţia de care aveam nevoie şi aceasta a fost un succes. Deşi atunci erau timpuri de ateism declarat, mulţi dintre medicii şi profesorii universitari care mă vedeau spuneau că este... o minune dumnezeiască!

La vârsta de 3 ani m-am vindecat complet. S-au făcut rugăciuni de mulţumire la Cuvioasa Parascheva şi, de-a lungul vieţii, L-am simţit de multe ori pe Dumnezeu ocrotindu-mă. Astăzi sunt complet vindecat!

Numai că eu, în cei aproape 26 de ani de viață, nu am venit nici măcar o dată să-i mulţumesc Cuvioasei... Nu am fost foarte credincios şi, venind problemele şi necazurile peste mine, grămadă, mi-am adus aminte de Sfânta Paras­cheva, iar astăzi am venit să-i mulţumesc şi să mă rog la ea. E prima oară după atâta timp! Am simţit o uşurare, făcând acest lucru. M-am spovedit la duhovnicul meu şi am luat canon pentru nerecunoştinţa mea de atâţia ani!

Mare eşti Tu, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale! Dum­nezeului nostru slavă în vecii vecilor. Amin! (Bogdan, 26 de ani, Neamț)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011)