Comunicat de presă - Sărbătoarea Sfintei Parascheva, 2013

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Comunicat de presă - Sărbătoarea Sfintei Parascheva, 2013

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Arhiepiscopia Iașilor

În fiecare an, sărbătoarea din 14 octombrie este un prilej de apropiere şi de mărturisire creștină pentru credincioşi din ţară şi din străinătate, care vin la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale altor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Simeon din Muntele Minunat, aduse de la Mănăstirea Neamț, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. De asemenea, pentru a marca împlinirea a 150 de ani de la pictarea, la Iași, a icoanei Maicii Domnului – Prodromiţa, aflată la Schitul românesc Prodromu, din Sfântul Munte Athos, va fi adusă și așezată spre închinare pelerinilor o copie a acestei icoane. Este vorba despre icoana de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, care este o reproduce fidelă, în mărime naturală, a celei de la Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce priveşte reprezentarea, cât şi în privința ferecăturii ei. Ea va fi adusă la Iași cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

La evenimentele organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în perioada 10-14 octombrie 2013, presa va avea acces pe baza legitimaţiilor de serviciu. Pentru că în curtea Catedralei mitropolitane se desfășoară ample lucrări de reabilitare, consolidare şi punere în valoare a componentelor ansamblului mitropolitan, zona fiind amenajată ca șantier, în data de 14 octombrie 2013, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe o scenă amplasată pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, situată în dreptul altarului Catedralei mitropolitane.

Vă oferim, ataşat acestui comunicat, programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva și informații despre Sfântul Simeon din Muntele Minunat, respectiv despre icoanei Maicii Domnului – Prodromiţa.

Anunțăm mass-media că, pe această temă, va avea loc o conferință de presă în data de 9 octombrie 2013, la orele 13.30, în Sala Festivă a Căminului „Sf. Nicolae” (situat în imediata apropiere a Primăriei Municipiului Iași).

Vă rugăm să urmăriți, în această perioadă, secțiunea specială dedicată hramului Sf. Parascheva de pe portalul www.doxologia.ro, unde vor fi postate informații utile despre evenimentele desfășurate în această perioadă.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor
S
ărbătoarea Sfintei Parascheva - 2013

PROGRAM

Joi, 10 octombrie 2013:
Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
Ora 13.00 – Ceremonia de întâmpinare, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a icoanei Prodromița, adusă de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului (București)
Orele 16.00-17.00 – Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană)
Ora 17.00 – Lansarea noului volum din Colecția „Viața în Hristos. Pagini de Filocalie” – Omilii, autor: Sfântul Simeon din Muntele Minunat (în Secția Studium a Bibliotecii „Dumitru Stăniloae” din Iași)
Ora 19.00 – Ceremonia de întâmpinare, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a sfintelor moaşte ale Sfântului Simeon de la Muntele Minunat (aduse de la Mănăstirea Neamț)

Vineri, 11 octombrie 2013:
Ora 06.30 – Procesiune cu moaştele Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul Catedralei prin Bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi depunerea lor, spre închinare, pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sf. M. Mc. Gheorghe”
Ora 07.00 – Sfinţirea apei (aghiazma mică) și Sf. Maslu (în curtea Catedralei Mitropolitane)
Orele 08.00-11.30 – Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană)
Orele 16.00-17.00 – Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană)
Orele 19.00-20.30 – Pelerinajul Calea Sfinţilor – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfântului Simeon de la Muntele Minunat.

Anul acesta se va desfăşura pe următorul traseu:
Ieșirea se va face prin poarta de lângă Casa Nicodim. Se va merge pe strada I. C. Brătianu până la intersecția cu strada Cuza Vodă (Clădirea Operei). Pelerinajul continuă pe strada Cuza-Vodă până la intersecția cu strada Armeană. Apoi se va coborî pe aceeași stradă spre biserica Sf. Sava unde se va face prima oprire. În continuare se va merge pe strada Costache Negri până în dreptul Mănăstirii Sf. Trei Ierarhi, unde va avea loc ultima oprire. Se va continua apoi pelerinajul spre Catedrala Mitropolitană prin Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Intrarea în curtea Catedralei Mitropolitane se va face prin poarta principală, se va trece prin fața Catedralei Mitropolitane și apoi moaștele vor fi reașezate pe baldachin în fața Căminului preoțesc „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”.

Sâmbătă, 12 octombrie 2013:
Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
Orele 18.00-19.30 – Concursul coral Lăudaţi pe Domnul, ediţia a VI-a (în Catedrala Mitropolitană). În perioada cât juriul va delibera, Corul bărbătesc „Mitropolitul Iosif Naniescu” al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași va susține un miniconcert de muzică bisericescă.
Orele 21.00-01.00 – Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaştelor Sf. Ap. Andrei la Iaşi în anul 1996 – Vecernia, Litia şi Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

Duminică, 13 octombrie 2013:
Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
Ora 08.30 – Resfințirea Bisericii ”Sf. Sava”, Iași
Ora 09.00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie (la Biserica ”Sf. Sava”, Str. Costache Negri, Iași)
Ora 17.00 – Concert de muzică religioasă, interpretat de Corul Sanctus al Catedralei Mitropolitane din Iaşi (în Catedrala Mitropolitană)
Ora19.00 – Concert Grupul Vocal Acapella – București (în Catedrala Mitropolitană)
Orele 21.00-03.00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie – în Catedrala Mitropolitană).

Luni, 14 octombrie 2013:
Ora 07.00 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva şi Ceasurile (în Catedrala Mitropolitană)
Orele 09.00-13.00Sfânta Liturghie (pe podiumul de lângă Catedrala Mitropolitană - pe bulevardul Ștefan cel Mare)
Orele 17.00-17.30 – Deschiderea Simpozionului Național „Monumentul – Tradiție și Viitor” (ediția a XV-a), în Aula Veche a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași
Ora 18.00 – Concert susținut de corul Gavriil Musicescu – Filarmonica de Stat din Iași
Ora 20.00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia) (în Catedrala Mitropolitană)

Marţi, 15 octombrie 2013:

Ora 10:00 - Sfinţirea sediului Protopopiatului Iaşi 2 care are ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Sfinţirea va fi oficiată de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.


Viața Sfântului Simeon din Muntele Minunat

Sfântul Simeon din Muntele Minunat a trăit între anii 521-592 în Antiohia, Turcia de astăzi. Părinţii lui, Ioan şi Marta, erau nişte oameni deosebit de evlavioşi. Atunci când Ioan a cerut-o în căsătorie, Marta s-a rugat la Sfântul Ioan Botezătorul pentru a afla dacă aceasta este voia lui Dumnezeu pentru ea. Primind încredinţarea şi binecuvântarea sfântului prin rugăciune, Marta s-a căsătorit cu Ioan. După o vreme oarecare, fiindcă dorea să aibă un copil binecuvântat de Dumnezeu, Marta s-a rugat din nou Sfântului Ioan. Acesta i-a apărut în vedenie şi i-a spus că pruncul va fi de parte bărbătească şi că va purta numele de Simeon. Totodată, Înaintemergătorul i-a dezvăluit faptul că Simeon va posti încă din pruncie, că va fi bineplăcut lui Dumnezeu şi că multe lucrări mai presus de fire se vor face prin el. Într-adevăr, Simeon s-a arătat păzitor al legilor dumnezeieşti încă din pruncie, fiindcă nu primea să mănânce de frupt în zi de post, iar atunci când maica sa gusta carne, pruncul întorcea faţa de la sânul ei. Pe când avea cinci ani, a avut loc un cutremur foarte puternic în cetatea Antiohiei, în urma căruia multe clădiri s-au dărâmat şi numeroşi oameni au fost ucişi. Datorită panicii şi tulburării create, Simeon s-a rătăcit şi nu a putut fi găsit de părinţi decât abia după o săptămână. Acesta fusese salvat de o femeie care a mărturisit faptul că copilul nu a mâncat decât de două ori în cele şapte zile, şi atunci doar pâine şi apă. În urma unor descoperiri de la Dumnezeu, copilul Simeon a părăsit casa părinţilor săi şi a intrat în mănăstirea Avvei Ioan Stâlpnicul la vârsta de şase ani. Primele şapte zile le-a petrecut în post negru. Pe urmă a adoptat un aspru canon de nevoinţă, mâncând fie o dată la trei zile, fie la şapte zile, fie la zece zile, şi atunci doar cereale înmuiate în apă. Citea mai mulţi psalmi şi se ruga mult mai mult decât cel mai nevoitor părinte din obştea mănăstirii, Avva Ioan, cel mai sus pomenit.

Deşi Simeon nu era decât un copilaş, diavolul a încercat de nenumărate ori să-l ucidă, fie prin intermediul unor oameni răuvitori şi pizmaşi (din cauza nevoinţei tânărului), fie prin lucrare demonică, smulgând acoperişul stâlpului pe care se afla copilul sau căutând să-l ucidă prin felurite înspăimântătoare arătări. Multe minuni a făcut Simeon încă din fragedă copilărie, dar şi mai multe după ce a părăsit mănăstirea pentru a ctitori una nouă, în muntele din apropiere, numit Minunat de Însuşi Hristos Care i-a vestit tânărului Simeon multele lucrări dumnezeieşti ce se vor face prin el. Mutarea sa a avut loc după adormirea stareţului Ioan Stâlpnicul. Cu porunca lui Dumnezeu, Cuviosul Simeon a zidit o mănăstire în Muntele Minunat. El a făcut aceasta cu mâinile oamenilor tămăduiţi de dânsul, al căror număr era foarte mare. A zidit un alt stâlp pe care Însuşi Domnul l-a sfinţit. Apoi dreptul s-a suit pe stâlp cu multă bucurie şi a stat acolo până la fericitul său sfârşit. Una dintre cele mai înfricoşate şi vestite minuni pe care le-a făcut Sfântul Simeon la Mănăstirea din Muntele Minunat a fost învierea celui mai iubit ucenic al său, Conon. În al treizeci şi treilea an al vârstei sale, cu porunca lui Dumnezeu ce i s-a descoperit, Simeon a fost hirotonit preot, cu toate că nu-și dorea această cinste nicidecum.

Multe sunt lucrările mai presus de grai pe care le-a făcut Sfântul Simeon în Mănăstirea din Muntele Minunat: a înviat oameni din morţi, a vindecat boli foarte grave, a adus păgâni la credinţă. Neîncetat îi învăţa pe părinţii mănăstirii şi pe pelerinii care veneau în acel loc binecuvântat. La rugăciunea ucenicilor săi, Sfântul Simeon a domolit urgia iernii, a umplut fântânile cu apă, a ţinut în frâu fiarele sălbatice. Femeilor sterpe le-a dezlegat neputinţa, celor cu mădulare vătămate le-a dăruit vindecare, a alungat demonii din cei stăpâniţi de aceştia, pe cei slabi în credinţă i-a întărit prin minuni mai presus de grăire. A profeţit cucerirea Antiohiei de perşi în iunie 540, epidemia de ciumă din 542 şi două cutremure care au avut loc în 551 şi 557. Au scăpat însă toţi cei care, în urgie fiind, au chemat numele Sfântului Simeon.

Sfântul Simeon este pomenit în calendarul Bisericii Ortodoxe pe 24 mai.

Istoricul moaştelor aflate la Mănăstirea Neamț

Capul Sfântului Simeon se află la Mănăstirea Neamţ şi este împodobit cu o cunună. Aceasta a fost făurită la porunca Sfântului voievod Ştefan cel Mare în 1463 şi este făurită din argint aurit. Pe cunună se poate vedea clar scris cu litere slavoneşti: „Moaşte ale Sfântului Simeon cel de la Muntele Minunat. S-au ferecat de Ioan Ştefan voievod la leatul 6971”. Conform tradiţiei păstrate în Mănăstirea Neamţ, Ştefan cel Mare ar fi avut craniul moştenire de la tatăl său, voievodul Bogdan al II-lea. În timp ce pe alte cununi, precum cea de pe capul Sfântului Ghenadie, dăruită de Ştefan cel Mare Mănăstirii Putna, se menţionează destinaţia, pe cununa Sfântului Simeon aceasta lipseşte. Având în vedere că, până în 1643, Ştefan nu ctitorise nici un locaş de închinare, s-a presupus că voievodul a ferecat sfintele moaşte pentru sine, aşa cum au făcut şi alţi domni. Abia mai târziu, poate în 1497, cu ocazia sfinţirii, cununa a ajuns la Mănăstirea Neamţ.

(material întocmit de Dragoș Dâscă - Editura Doxologia)


Icoana Maicii Domnului Prodromița de la București

La iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a fost aşezată, spre închinare, o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Prodromiţa de la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos.

Copia Icoanei Maicii Domnului – Prodromiţa de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului este o reproduce fidelă, în mărime naturală, a celei de la Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce priveşte reprezentarea, cât şi ferecătura ei, spre deosebire de alte còpii ale acestei icoane. Astfel, după modelul original al icoanei Maicii Domnului – Prodromiţa, ferecătura icoanei de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului este din argint, aurită pe alocuri, iar coroanele Maicii Domnului şi Mântuitorului Hristos sunt ornamentate cu pietre semipreţioase. Icoana a fost realizată în Grecia, în anul 2011, şi a fost sfinţită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în data de 24 octombrie 2011, la sfinţirea Paraclisului, cu prilejul aducerii la Bucureşti a Cinstitului cap al Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României (24-28 octombrie 2011).

(sursa: basilica.ro)


Icoana Maicii Domnului Prodromița, 150 de ani de la zugrăvirea în chip minunat

Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la zugrăvirea în chip minunat a icoanei Prodromița de la Muntele Athos, a cărei cinstire este pomenită, vineri, 12 iulie, în calendarul ortodox.

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa (adică Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni, „nefăcută de mână omenească”, comoara Schitului Sfântul Ioan Botezătorul - Prodromu de la Sfântul Muntele Athos din Grecia, pentru că icoane nefăcute de mână omenească sunt puține în toată lumea ortodoxă.[1]

În anul 1863, în timpul lucrărilor de ridicare ale schitului Prodromu, ieroschimonahul Nifon căuta un iconar care să zugrăvească pe lemn de tei o icoană a Maicii Domnului care să fie pictată potrivit rânduielilor bisericeşti: cu citire zilnică a Acatistului Maicii Domnului, cu post negru înainte și cu o singură masă pe zi la sfârşitul lucrului, cu înfrânarea de la mânie, mândrie şi păcate trupeşti, precum şi cu respectarea celorlalte rânduieli.[2]

Cuvioşii Nifon şi Nectarie l-au găsit pe iconarul Iordache Nicolau, om evlavios şi cu frica lui Dumnezeu, care lucra fru¬mos şi cu bună sporire și care s-a încumetat să picteze icoana şi s-a apucat imediat de lucru la mănăstirea Bucium din Iaşi.

Astfel că, în câtva timp, a terminat veşmintele şi celelalte părţi ale icoanei, lăsând ca Sfintele Feţe să le facă pe urmă, după cum este meșteșugul artei zugrăvirii. După ce a terminat de zugrăvit, cum s-a priceput mai bine, veşmintele şi câmpul, a început a lucra la Sfintele Feţe, silindu-se cu toată punerea ca să le facă pe cât va putea mai bine.

Deşi era un pictor priceput, se poticneşte inexplicabil la zugrăvirea Sfintelor Feţe ale Fecioarei Maria şi ale Pruncului Iisus din braţele ei. Speriat și mâhnit că poate şi-a uitat meşteşugul sau o voinţă mai puternică se opune, acoperă icoana, încuie atelierul și amână totul pentru a doua zi. În dimineaţa următoare, rămâne uimit că icoana era desăvârşită, fără să înţeleagă cum se petrecuse această minune. Pentru a da mai multă credibilitate minunii, iconarul a lăsat şi o mărturie scrisă.

La schitul Prodromul se găsește un document datat 29 iunie 1863, care reprezintă mărturia iconarului Nicolau Iordache şi iscălită cu propria sa mâ¬nă: "Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iași, am zugrăvit această sfântă icoană a Maicii Domnului cu însăși mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veșmintele, după meșteșugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez fețele Maicii Domnului și a lui Iisus Hristos. Privind eu la chipuri, cu totul a ieșit din potrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meșteșugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicii Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoană. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârșit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși o greșeală a fost aceasta că am dat lustru la o asemenea minune".[3]

Dimensiunile icoanei sunt de 100 / 70 cm. Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, nuanța de galben a grâului. Există mărturii cum că Sfintele Fețe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se.[4]

O altă caracteristică este aceea că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credința cum că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos de mână nepământească.[5]

Se apreciază că portretele zugrăvite pe icoană sunt identice cu portretele reale ale Fecioarei și Pruncului Iisus așa cum au fost consemnate de martorii oculari contemporani. Există o descriere rămasă de la Sfinții Epifanie și Nichifor: "Încă de când viețuia pe pământ, era fața ei ca vederea bobului de grâu, păr galben, ochi ascuțiți la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau plecate și ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, fața nu rotundă, nici scurtă, ci puțin alungită, mâinile și degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple și puțin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaș, având părul bine și cu multă cuviință legat".[6]

De-a lungul vremii au fost făcute câteva còpii, dintre care unele au rămas în Sfântul Munte, iar altele au fost trimise în România, toate fiind făcătoare de minuni.

NOTE:
[1] „În istoria Ortodoxiei se cunosc icoane făcătoare de minuni, al căror mister rămâne învăluit. Fie că au fost pictate de sfinţi, fie din cauza credinţei puternice a celui care le cinsteşte, fie că au fost alese ca instrumente în iconomia dumnezeiască, aceste icoane sunt patrimoniul cel mai de preţ al evlaviei ortodoxe” - Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă AZ, Ed. IBMBOR, București, 1981.
[2] Maica Domnului Prodromița, în revista Epifania, iulie-august 1999, p. 15.
[3] Arhim. Chiril Lovin, Icoana Maicii Domnului Prodromiţa. Istoria, minunile şi acatistul.
[4] Ierod. Cleopa Paraschiv, Icoana nefăcută de mâna omenească - Prodromița, Editura Panaghia.
[5] Prodomu - Schitul românesc din Sf. Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni, Editura Christiana, Bucureşti, 2004.
[6] Ierod. Cleopa Paraschiv, op.cit.

(sursa: portalul doxologia.ro)