Regula înfrânării şi canonul aşezat de Părinţi, acesta este: Cel ce se împărtăşeşte de vreo hrană să se depărteze de ea până mai are încă poftă şi să nu aştepte să se sature. Iar Apostolul zicând: «Grijă de trup să nu o faceţi spre pofte» (Romani 13, 14), n-a oprit chivernisirea cea trebuincioasa a vieţii, ci grija cea iubitoare de plăceri. De altfel pentru curăţia desăvârşită a sufletului nu ajunge numai reţinerea de la bucate, dacă nu se adauga la ea şi celelalte virtuţi. De aceea smerenia prin ascultarea cu lucrul şi prin ostenirea trupului mari foloase aduce. Înfrânarea de la iubirea de argint călăuzeşte sufletul spre curăţie, când înseamnă nu numai lipsa banilor, ci şi lipsa poftei de a-i avea. Reţinerea de la mânie, de la întristare, de la slavă deşartă şi mândrie, înfăptuieşte curăţia întreagă a sufletului. Iar curăţia parţială a sufletului, cea a neprihănirii adică, o înfăptuiesc în chip deosebit înfrânarea şi postul. Căci este cu neputinţă ca acela ce şi-a săturat stomacul să se poată lupta în cuget cu dracul curviei. Iată de ce lupta noastră cea dintâi trebuie să ne fie înfrânarea stomacului şi supunerea trupului nu numai prin post, ci şi prin priveghere, osteneală şi citiri; apoi aducerea inimii la frică de iad şi la dorul după Împărăţia Cerurilor.

(Sfântul Ioan Casian, Filocalia, volumul I, ediţia a II-a, editura Harisma, Bucureşti, 1992, p. 145)