Hristos – Apa cea vie

Întâlnirea cu Domnul ne transformă și pe noi în adevărate fântâni. La fel cum păcatul ne face să semănăm cu izvoarele din vremea lui Ștefan cel Mare în vremea invaziilor tătare sau otomane. Adică să fim fântâni otrăvite. Înadins. Din care unii ar putea risca să se adape, iar acest lucru le-ar fi fatal. Noi alegem ce fel de apă vrem să izvorâm.

Aspecte introductive

Pasajele conținute în paginile Evangheliei de astăzi sunt rostite într-un context aparte. Hristos e furios pe cei din Iudeea. Acest lucru Îl determină să ia pentru o vreme calea Galileii și să-și dorească să nu participe la una dintre sărbătorile lor importante. Îi va delega pe Apostoli, iar Dânsul va prefera să se prezinte incognito, pentru a lua pulsul mulțimii.

Cu toate acestea, dezbaterile iscate între feluritele partide, între adepții și partizanii Lui, Îl vor determina să-și deconspire identitatea și să renunțe la statutul de anonim, mustrându-i pe unii dintre cei care vorbeau doar pentru a se afla în treabă.

Apa cea vie

Intervenția Lui este una clar articulată. Are un mesaj cu relevanță teologică și valențe eshatologice: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”, zice Domnul. Evanghelistul ține să sublinieze că aceste cuvinte au fost rostite cu privire la cele ce vor urma a se întâmpla. Cu alte cuvinte, intervenția avea un caracter profetic. Ar fi fost extrem de discutabilă semnificația apei celei vii, dacă nu ar fi existat și mențiunea autobiografică. Datorită ei, știm însă la cine este cheia. Setea sufletească, se poate ostoi doar în Hristos.

Acesta este Proorocul!

Cuvintele Lui au un impact cât se poate de puternic. Pe unii, îi determină să mărturisească, fără tăgadă, calitatea Lui mesianică. „Acesta este Proorocul”, spun o seamă dintre ascultători, în vreme ce alții Îl identifică cu Hristosul. Pentru o altă categorie de ascultători, cuvintele Sale constituie pretextul unei interesante reflecții: „Nu cumva din Galileea va să vină Hristos”?, se întreabă ei.

Străjerii Legii Îl vor însă prins și pedepsit. Motive au ei destule, iar de nu, se pricep să inventeze. Și totuși, ceva-i oprește. Modul în care vorbește îi pune pe gânduri. Și în același timp, îi imobilizează atunci când și-ar dori să-I facă ceva.

Nicodim

Dezbaterile inițiate în sinagogă se vor continua la casa arhiereilor. Mânioși pe slugile care n-au fost în stare să-L aducă la judecată, aceștia se lansează într-o cumplită diatribă. Nicodim, cel care ținea în ascuns la El, vine cu o întrebare de bun simț. Cere să nu se emită judecăți în lipsă și în necunoștință de cauză. Deși atitudinea lui nu are efectul scontat, acela de a îndemna la o interesantă meditație, aduce cu sine încheierea unei confruntări ce ar fi putut de bună seamă avea efecte imprevizibile.

În loc de concluzii

Ideea apei celei vii, care constituie în fapt motivul central al narațiunii pe care o avem în vedere, nu e ceva nou în propovăduirea lui Iisus. Îi vorbise și femeii cananeence despre aceasta. Îi prezentase și sursa, așa cum a făcut-o și în sinagogă. În fapt, prin cele două episoade, El lansează o invitație amplă tuturor celor care, în decursul vremii, își vor vocifera această sete. Le arată de unde se pot adăpa. Și noi suntem poftiți. Potirul reprezintă în fapt cumpăna fântânii de unde se scoate apa cea vie. Beneficiile sunt și pentru noi, și pentru ceilalți. „Râuri de apă vie vor curge din pântecele noastre”, de îndată ce ne vom hidrata cum se cuvine. Cu alte cuvinte, întâlnirea cu Domnul ne transformă și pe noi în adevărate fântâni. La fel cum păcatul ne face să semănăm cu izvoarele din vremea lui Ștefan cel Mare în vremea invaziilor tătare sau otomane. Adică să fim fântâni otrăvite. Înadins. Din care unii ar putea risca să se adape, iar acest lucru le-ar fi fatal. Noi alegem ce fel de apă vrem să izvorâm. Dar trebuie să înțelegem că pentru a fi noi înșine surse de apă bună, trebuie să ne găsim în legătură cu Izvorul. Îndrăzniți!

De la același autor

Ultimele din categorie