(In. 17, 7) Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine.

El ia bolile noastre fără a fi El Însuşi bolnav şi flămânzeşte fără a-I fi foame. El trimite ceea ce este al nostru ca să poată fi nimicit. Făcând aceasta, în acelaşi fel, darurile care vin de la Dumnezeu în locul bolilor noastre, El le primeşte pentru ca noi, uniţi fiind cu El, să ne facem părtași ai lor. Iată ceea ce spune Domnul: toate lucrurile oricâte Mi le-ai dat Mie, Le-am dat lor şi din nou, mă rog pentru ei. Pentru că El s-a rugat pentru noi, luând asupra Lui ceea ce este al nostru şi dăruind ceea ce El a primit. De vreme ce Cuvântul era unit cu omul însuşi şi Tatăl intenţiona să fie preaslăvit de noi şi să aibă putere, prin urmare, toate lucrurile pe care le primim prin El (Fiul), se referă la Însuşi Cuvântul. Pentru că aşa cum El, pentru binele nostru a devenit om, şi noi de dragul Lui suntem înălţaţi. Nu este nici o absurditate atunci, dacă pentru binele nostru El s-a smerit pe Sine, şi de asemenea pentru binele nostru El este înălţat. Deci I-a dat Lui înseamnă, în esenţă ne-a dat nouă de dragul Lui. Şi L-a preaînălţat (Filipeni 2, 9) înseamnă în esenţă, ne-a preaslăvit pe noi în El. Şi Cuvântul Însuşi – când suntem înălţaţi şi primim şi suntem ajutaţi este ca şi cum El Însuşi ar fi fost înălţat şi primit şi ajutat – dă mulţumire Tatălui, referindu-se la ce este al nostru faţă de Sine şi spunând toate lucrurile câte Mi-ai dat Mie, Eu le-am dat lor.

(Sfântul Atanasie cel Mare, Al IV-lea discurs împotriva arienilor 7, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)