Preafericiții apostoli și toți ucenicii care fuseseră tulburați de moartea Sa pe cruce și șovăielnici în credința Învierii au fost întăriți (prin arătările de după Înviere) de adevărul limpede încât, atunci când Domnul a intrat în înălțimile cerurilor, nu numai că nu au fost cuprinși de niciun fel de tristețe, ci chiar s-au umplut de mare bucurie (Luca 24, 52).

Și cu adevărat mare și de negrăit era motivul bucuriei când, în văzul mulțimii sfinte, a urcat deasupra măririi tuturor ființelor cerești natura umană, care va depăși cetele îngerești și va fi ridicată dincolo de înălțimea arhanghelilor și nu va găsi limita Înălțării Sale la nicio înălțime, decât atunci când, primită să stea alături de Tatăl veșnic, va fi unită, pe tron, cu slava Aceluia, a cărui fire a fost unită în Fiul. 

Așadar, deoarece Înălțarea lui Hristos este ridicarea noastră și, acolo unde a precedat slava capului, acolo este chemată și speranța trupului, să tresăltăm, preaiubiților, cu bucurie vrednică și să ne bucurăm de pioasa aducere a mulțumirilor! Căci astăzi, nu numai că ni s-a confirmat că suntem posesorii Raiului, ci am pătruns chiar în înălțimile Cerurilor, întru Hristos; am câștigat lucruri mai mărețe prin harul de negrăit al lui Hristos, decât cele pe care le pierdusem prin invidia diavolului. Căci pe acei pe care dușmanul veninos i-a scos din fericirea primului cămin, pe aceștia, încorporați în sine, Fiul lui Dumnezeu i-a așezat de-a dreapta Tatălui, alături de Care trăiește și domnește în unitatea Duhului Sfânt, Dumnezeu în toți vecii vecilor. Amin.