Acest mare arhiereu și păstor al Bisericii lui Dumnezeu, Leon, era de neam din Italia. Tatăl său era Chintian. Din tinerețe a fost crescut în învățătura cărții, întru înțelepciunea cea din afară și în faptele cele bune creștinești. Alegând duhovniceasca viață mai mult decât cea mirenească, mai întâi a fost arhidiacon la papă Sixt al III-lea. Apoi, pentru multa lui înțelepciune și curăție, după moartea lui Sixt, prin alegerea tuturor, a luat scaunul Romei și păștea bine cuvântătoarele oi ale lui Hristos, ca un bun păstor, punându-și sufletul său pentru dânsele.

Când Atila, stăpânitorul hunilor și tiranul cel cumplit, care se numea „biciul lui Dumnezeu”, biruind multe țări, a mers și asupra Italiei, vrând să o pustiiască cu foc și sabie, papa Leon, văzând că nimeni nu putea să se împotrivească aceluia, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu cu postire și cu lacrimi, cerând de la El apărare și chemând în ajutor pe Sfinții marii Apostoli Petru și Pavel. Apoi a mers singur la acel tiran ca să-l roage să se potolească, gata fiind să moară pentru oile sale. Și vorbind către dânsul cu dulci cuvinte de Dumnezeu insuflate, l-a prefăcut din lup în oaie. Pentru că, a ascultat tiranul cuvintele plăcutului lui Dumnezeu, cu blândețe și cu smerenie, minunându-se de arhierească să îmbrăcăminte și înspăimîntându-se de cinstitași sfânta lui față. Deci a făcut toate după dorirea lui și s-a dus din hotarele Italiei la locul său.

Boierii și voievozii lui Atila, mirându-se de neobișnuita și grabnica lui schimbare în blândețe, îl întrebau pe dânsul: „Pentru ce s-a temut de un roman, care fără de arme venise la dânsul și l-a ascultat și ca un biruit a fugit, lăsând atâta pradă în pământul Italiei?”. Atila le-a răspuns: „N-ați văzut voi ceea ce am văzut eu. Am văzut doi bărbați, în chip de îngeri, pe Sfinții mari Apostoli Petru și Pavel, de amândouă părțile papei, iar în mâini ținând săbii, cu moarte mă îngrozeau pe mine, de nu voi asculta pe arhiereul lui Dumnezeu”. Astfel, era înfricoșat marele și plăcutul lui Dumnezeu Leon, nu numai celor nevăzuți, ci și celor văzuți vrăjmași. Apoi era preaiubit de oile sale, că pentru dânsele nu s-a temut a merge la tiranul care năvălea și chiar de i-ar fi fost lui a pătimi, nu se înspăimântă.

În timpul arhieriei lui, după eresul lui Nestorie, veni Eutihie, arhimandritul monahilor din Constantinopol, și Dioscor, patriarhul Alexandriei, hulitorii cei fără de rușine, care pe cele două firi ale lui Hristos, Domnul nostru, adică cea dumnezeiască și omenească, le amestecau într-una și cu acel eres tulburau Biserica lui Dumnezeu foarte mult. Adunând al lor sobor în Efes, pe Sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului, apărătorul credinței, cu nedreptate l-au judecat și l-au ucis și multă răutate făceau celor dreptcredincioși.

Atunci Sfântul Leon, papa, a arătat mare sârguință ca să îndrepteze și să pocăiască Biserica cea tulburată de eretici, scriind către împărați, mai întâi lui Teodosie, apoi lui Marchian, ca să rânduiască să fie sobor din toată lumea. Deci, s-a adunat sfântul și a toată lumea al IV-lea sinod în Calcedon, al Sfinților Părinți în număr de 630, pe vremea împărăției lui Marchian și a Pulheriei, contra lui Eutihie și Dioscor, care ziceau că în Hristos Domnul este o fire și o lucrare și o voie. La acel sinod, deoarece era cu neputință că prea sfințitul Leon să fie, pe de o parte pentru lungimea drumului și pentru neputințele bătrâneții, iar pe de alta, pentru nelesnicioasa trecere, din pricina deselor năvăliri barbare ce se făceau atunci asupra Italiei; pentru aceea, a trimis pe episcopul Pascasie și Luchentie și pe presbiterii Bonifacie și Vasilie.

Fiind la sinodul acela ceartă cu ereticii și îndoire multă, atunci, după porunca Sfinților Părinți, pentru învingerea ereticilor, s-a citit epistola acestui Sfânt Leon, papă al Romei, scrisă către cel ce a fost mai înainte patriarh al Constantinopolului, adică Sfântul Flavian, care adunase în Constantinopol sinod local contra ereticilor. Despre epistola aceea se povestește că a îndreptat-o chiar Sfântul și marele Apostol Petru, de care lucru adeverește Sfântul Sofronie al Ierusalimului, scriind așa: „Ne-a spus ava Mina, părintele chinoviei, care se numea Salamana, ce este aproape de Alexandria, că a auzit pe ava Evloghie, patriarhul Alexandriei, spunând: „Când am mers în Constantinopole, am găzduit cu domnul Grigorie, arhidiaconul Bisericii Romei, bărbat cu adevărat ales și îmbunătățit. Vorbind cu dânsul, mi-a spus de prea sfințitul și fericitul Leon, papă al Romei, povestindu-mi ceea ce este scris în Biserica Romei”.

Scriind Sfântul Leon epistola către Sfântul Flavian, episcopul Constantinopolului, împotriva rău-credinciosului Eutihie și Nestorie, a pus-o pe mormântul mai marelui Apostol Petru și cu rugăciuni și cu privegheri și cu postiri se ruga lui, zicându-i: „De am greșit întru ceva ca un om, tu, căruia de la Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos ți s-a încredințat apostolia, mântuiește-mă”. După 40 de zile i s-a arătat apostolul, pe când se ruga, și i-a zis: „Am citit și am îndreptat”. Apoi, luând Leon epistola sa de pe mormântul fericitului Apostol Petru, a deschis-o și a aflat-o îndreptată de apostoleasca mână.

Acea epistolă a Sfântului papă Leon, când s-a citit la cel de-al patrulea sinod, toți Sfinții Părinți au strigat: „Petru, Apostolul, prin gura lui Leon grăiește”. Sfântul sinod s-a întărit prin acea scrisoare a Sfântului Leon, rușinând pe eretici. Dar nu numai atunci, ci și după aceea, epistola aceea ce întărea credința și astupa gurile eretice, în mare cinste era la Sfinții Părinți, precum și la fericitul Evloghie, patriarhul Alexandriei, cel sus pomenit, care răspundea ereticilor, celor ce o huleau, împotrivindu-se cu tărie pentru dânsa. De aceea, era și iubit Sfântul Leon și după ce se dusese din cele de aici, fiind cu sfinții înaintea lui Dumnezeu.

De acest lucru, același sfânt, Sofronie povestește: „Sfântul Teodor, episcopul cetății Darnia, din Likia, ne-a spus nouă: „Când eram postelnic la Sfântul Evloghie, patriarhul Alexandriei, am văzut în vis un bărbat cu sfințită cuviință și luminat, care mi-a zis: „Să spui pentru mine lui Evloghie patriarhul”. Iar eu i-am zis: „Cine ești tu, stăpâne? Cum voi spune de tine?”. El mi-a răspuns: „Eu sunt Leon, papă al Romei”. Și, intrând eu am spus Sfântului Evloghie, zicând: „Prea sfințitul și prea fericitul papă Leon, întâiul șezător al scaunului Romei, voiește să intre la tine”. Auzind de aceasta patriarhul Evloghie și sculându-se, degrabă a ieșit în întâmpinarea lui, și, făcând rugăciune, s-au sărutat și au șezut.

Atunci dumnezeiescul Leon a zis Sfântului Evloghie, patriarhul: „Știi pentru ce am venit la voi?”. El a răspuns: „Ba nu”. Leon i-a zis: „Am venit să vă mulțumesc că bine și cu vitejie sufletească ați răspuns la epistola mea, astupând cu dânsa gura ereticilor. Această epistolă am scris-o fratelui meu Flavian, patriarhul Constantinopolului, pentru mustrarea păgânescului eres al lui Nestorie și Eutihie. Să știi, frate, că nu numai mie mi se cuvine laudă pentru dumnezeiasca osteneală și sârguință, ci și marelui Apostol Petru, care a citit și a îndreptat epistola mea. Iar mai întâi de toți se cuvine laudă Adevărului celui propovăduit de noi, care este Hristos, Dumnezeul nostru. Acestea, zice episcopul Teodor, le-am văzut nu numai o dată, ci și de două ori și de trei ori că, adunându-se, au vorbit despre aceea între dânșii și am spus vedenia aceasta Sfântului Evloghie. El a lăcrimat și, ridicându-și mâinile spre cer, a dat mulțumire lui Dumnezeu, zicând: „Mulțumesc Ție, Stăpâne, Hristoase, Dumnezeul nostru, că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, ca să fiu propovăduitorul adevărului Tău și cu rugăciunile robilor Tăi, Petru și Leon, acea puțină îndrăzneală a noastră, ca pe cei doi bani ai văduvei, a voit s-o pomenească negrăita Ta bunătate”.

Vedenia aceasta a fost după mulți ani de la moartea lui Leon. Sfântul Evloghie a viețuit mai pe urmă, pe vremea împărăției lui Iraclie. Iar Sfântul Leon s-a sfârșit mai înainte de el, pe vremea împărăției celui de un nume cu sine, împăratul Leon cel Mare. Sosind prea sfințitul Leon la adânci bătrânețe și apropiindu-se de sfârșitul său, s-a încredințat pentru iertarea neputințelor sale cele omenești. A petrecut 40 de zile lângă mormântul Sfântului Apostol Petru în rugăciune și în post, rugând pe Sfântul Apostol să se roage lui Dumnezeu pentru el și să-i ierte greșelile lui. După sfârșitul celor 40 de zile i s-a arătat Sfântul Apostol Petru și i-a zis: „M-am rugat pentru tine și iertate îți sunt păcatele, afară de hirotonii, pentru că de acelea vei fi întrebat, de ai hirotonisit pe cineva bine și legiuit, sau nu”.

După această înștiințare, Sfântul Leon a îndesit rugăciunile sale, postirile și milosteniile, strigând în zdrobirea inimii până ce a luat ușurarea cea desăvârșită. Astfel, mai înainte pregătindu-se precum i se cădea spre ieșire, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Apoi s-a dus la sfinții cei mai dinainte, mari ierarhi și învățători, stând cu dânșii înaintea scaunului lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit și închinat, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.