Iar de vei cădea în nesocotință și în obiceiul tău cel rău, să nu lași să treacă ziua aceeaa fără să alergi la Mărturisire. Părăsește toate treburile ca să vindeci rana ta sufletească, precum ai face cu cea trupească, și să nu îngădui (să rămâi) nici o clipă neîndreptat. Căci păcatul ce nu se șterge prin pocăință trage pe păcătos prin greutatea sa la altă fărădelege. Pentru aceasta sârguiește-te să găsești leacul cât mai curând. Iar dacă se va întâmpla ca să nu fie duhovnic acolo unde ești, să zici îndată în gândul tău: „Fă canonul acesta pe care ți-l dau eu nevrednicul”. Adică, îndată ce va ieși hula din gura ta, mușcă-ți tare limba care a făcut păcatul, chiar dacă ar sângera și te-ar durea mult, ca să-ți aduci aminte în vremea viitoare, și de câte ori vei cădea în asemenea păcat, până ce te vei dezbăra de acest obicei. Prin acest chip nădăjduiesc la Dumnezeu să te izbăvești cu totul, dipă cum și alții au făcut-o. Că la orice lucru este deprindere, și să nu te sperii de durere, fiindcă mai bine este să suferi aici puțină vreme decât să te muncești veșnic.

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 46)