O întrebare continuă să sfâşie primele zile ale anului: de ce m-aţi căutat (altundeva). Au nu ştiaţi că întru cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu!? (Luca, cap.2)

L-am pierdut pe Iisus-Izvorul vieţii (Mineiul lunii ianuarie), un an de zile, iarăşi… Acum, în primele clipe ale Anului Nou, Îl căutăm. Unii în afara Bisericii, alţii înlăuntrul ei. Au trecut şi sărbătorile. Nu ştim să ne fie viaţa, să ne facem viaţa, o permanentă sărbătoare. Au trecut… S-a vorbit de Crăciun mai mult decât s-a trăit Naşterea, s-a vorbit de Anul Nou, de Revelion, mai mult decât s-a trăit duhul Sfântului Vasile cel Mare - tâlcuitor al Sfintelor Taine (Mineiul lunii ianuarie), se vorbește de Bobotează mai mult decât de închinarea Treimii (Troparul Botezului).

La orice început se cuvine, asemenea Maicii Domnului, să purtăm cuvintele acestea în inima noastră (Luca, cap. 2). Dar cum? Pocnitori şi rugăciune, zgomote şi meditaţie, tulbulări şi mulţumire, sfâşieri ale cerului şi vindecare a răului, - toate se năpustesc asupra noastră la început. De fapt, la început avem sfârşitul şi noi nu înţelegem sau ne facem că nu înţelegem. Este vorba de două modele şi de un singur mod. Există două modele culturale acum: unul Hristos şi altul nedefinit, unul limpede prin veşnicie şi altul confuz prin manifestare, unul direct prin trăire şi viaţă, altul obtuz prin finalitate, prin moarte. Deci există un singur mod finţial, al lui Hristos.

Hristos este în Biserica noastră cu cei zece, o sută, o mie de părinţi disperaţi că L-au pierdut pe Dumnezeu şi fericiţi că L-au găsit acum. Afară sunt indiferenţii: ce dacă... lasă că avem timp tot anul, toată viaţa să-L căutăm, să-L găsim... şi dacă nu, ce ne pasă, parcă este mai bine aşa, mai uşor, fără Hristos.

Expresia a te simti bine a pătruns până în cele mai înalte foruri duhovniceşti. Câte un credincios, întrebat cum a fost la înmormântare, răspunde simplu: frumos, bine.  Este şi acesta un început cu sau fără Dumnezeu. Depinde cum sesizăm Moartea. Şi unii şi alţii, şi cei dinlăuntrul şi cei din afara Bisericii se cred, se consideră, buni. Întrebat ce înţelege prin buni, Harry îi răspunde lui Dorian Gray: să fii bun înseamnă să fii în armonie cu tine însuţi... răul începe atunci cănd eşti obligat să fii în armonie cu ceilalţi (Oscar Wilde).

Există o armonie a Binelui şi o armonie a Răului. Cea din urmă este mai uşor sesizabilă decât cea dintâi. Mai mulţi s-au uitat la Cer după aromonia artificiilor în noaptea de Revelion decât cei care s-au uitat la Cer după armonia stelelor într-un an întreg. Deşi pentru zece drepţi va salva Dumnezeu cetatea, acum importantă este profunzimea şi nicidecum important nu este numărul. 

Mântuirea este nebănuită, dar unică. Sfârşitul care duce la mântuire este asemenea, unic, începuturile pot fi diferite.

Profeţia lui Isaia, - glasul celui ce strigă în pustie: gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Dumnezeului nostru, fiecare vale se va umple şi fiecare munte se va micşora; cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţoase vor fi netede...(cap. 40, 3-4) se poate împlini cu noi şi prin noi, cei dinlăuntrul şi cei din afară.

Totul este să înţelegem şi înţelegând să voim. Început bun!