Iartă-mă Sfinte Îngere

Reflecții

Iartă-mă Sfinte Îngere

Te rog, Sfinte Îngere, să mă ierţi pentru toate lacrimile cu care ai plâns, văzându-mă nepăsător pentru mântuirea mea, de multe ori uitând că nu sunt veşnic pe acest pământ.

Sfinte îngere, păzitor conştiincios al vieţii mele, te rog iartă-mă pentru toate momentele, zilele, lunile, anii în care tu ai fost permanent lângă mine iar eu pur şi simplu nu te-am băgat în seamă. Te rog, iartă-mă pentru mirosul greu pe care l-ai suportat din pricina păcatelor mele. Iartă-mă pentru toată întristarea pe care ţi-a provocat-o depărtarea mea de Dumnezeu. Te rog, iartă-mă că nu am ştiut să mă bucur de prezenţa ta, iar la sfârşitul zilei am omis să îţi mulţumesc pentru toată purtarea de grijă, pe care ai avut-o faţă de mine. Te rog, Sfinte Îngere, să mă ierţi pentru toate lacrimile cu care ai plâns, văzându-mă nepăsător pentru mântuirea mea, de multe ori uitând că nu sunt veşnic pe acest pământ. Iartă-mă, Sfinte Îngere, că a trebuit să rabzi toate nedreptăţile mele dar şi toate aşteptările pe care le-am avut de la Dumnezeu, să îmi împlinească voinţa, care de multe ori nu ştia ce cere. Iartă-mă, pentru gândurile care te-au făcut să mergi în urma mea trist. Te rog, ca şi cum ar fi ultimul ceas al vieţii mele, să primeşti mulţumirea mea pecetluită de durere, ştiind că mult te-am întristat. M-ai învăţat ce înseamnă prietenia adevărată, având bunăvoinţa să mă ajuţi în situaţii uneori extreme fără să aştepţi nici măcar un simplu mulţumesc de la mine. Am înţeles cât de minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui şi cât de desăvârșit poate fi în cele ale Sale. Prin vămile văzduhului, tu vei fi singurul care se va lupta cu diavolii care vor scoate zapisurile cu păcate ca să mă osândească, de aceea, te rog, să nu mă laşi în acele clipe înfricoşătoare, cum am făcut eu de nenumărate ori întorcându-ţi spatele, căci greu va fi de mine atunci. Îmi plec genunchii inimii rugându-te să mă ierţi pentru toate câte te-am supărat, dragul meu Sfânt Înger păzitor, şi te rog ajută-mă să nu te uit… să nu te mai uit.