„Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului“
( Matei 28, 19)


Preacucernici Părinți și iubiți credincioși,

Hristos a înviat!

Ne bucurăm astăzi și dăm slavă Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem la marele Praznic al Învierii Domnului după ce ne-am ostenit în timpul Postului să-L însoțim pe Mântuitorul pe drumul Golgotei, prin înfrânare de la mâncare și băutură, ca și prin străduința de a deveni mai buni. De fapt toată viața creștină este o străduință neîncetată de a deveni mai buni, adică mai apropiați de Dumnezeu și de semenii noștri. Astăzi Mântuitorul Iisus Hristos ne răsplătește osteneala postului prin bucuria Învierii Sale care se revarsă în sufletele noastre din minunatele cântări ale Sf. Paști ca și din atmosfera plină de har a bisericii. Vestirea Învierii prin strigătul, repetat de nenumărate ori: „Hristos a înviat - Adevărat a înviat“- care este mărturisirea cea mai concentrară a credinței creștine - întărește în noi convingerea că viața noastră are un sens superior, care este tocmai învierea; ne încredințează că nu suntem abandonați stihiilor acestei lumii și că nu suntem niciodată singuri, chiar și atunci când ne părăsesc oamenii, pentru că Hristos Cel înviat este cu noi în toată vremea și în tot locul.

Înainte de a se înălța la cer, de pe muntele Sionului, la patruzeci de zile după învierea Sa din morți, Mântuitorul le-a vorbit ucenicilor Săi, zicând: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului“ (Mt 28, 18-20). Sfântul Evanghelist Marcu confirmă deja împlinirea acestei făgăduințe zicând: „Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, s-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei, pornind, au propovăduit pretutindeni și Domnul lucra cu ei și întărea cuvântul prin semnele care urmau. Amin (16, 19-20). Desigur că ucenicii Mântuitorului au crezut în făgăduința Domnului că va fi cu ei în toate zilele, chiar dacă nu mai era trupește pe pământ, cum a fost până la Înălțare. Iar credința apostolilor și rugăciunea lor către Domnul Cel înviat făceau într-adevăr ca Mântuitorul să fie cu ei și să lucreze împreună cu ei.

 Dar făgăduința Domnului: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului“, nu se referă numai la Sf. Apostoli, ci și la urmașii lor care sunt în primul rând episcopii, apoi preoții și diaconii ca și toți credincioșii Bisericii care formează împreună poporul lui Dumnezeu. Tot ce a făgăduit Dumnezeu în Sfintele Scripturi se adresează tuturor celor ce cred în El. Așadar și nouă celor ce ne străduim să credem în El. Spun că ne străduim să credem, pentru că a crede cu adevărat în Dumnezeu nu este lucru ușor. „Nu oricine îmi zice : Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri“ (Mt 7, 21). Credința presupune angajarea constantă în împlinirea voii lui Dumnezeu, adică a poruncilor lui Dumnezeu care ne-au fost date pentru creșterea noastră duhovnicească și pentru a ne feri de degradarea spirituală și fizică. Într-adevăr cei ce nu respectă poruncile lui Dumnezeu ajung curând să fie stăpâniți de diferite patimi pe care Sf. Scriptură le numește „faptele trupului“. Acestea sunt: adulterul, desfrânarea, ura, vrajba, cearta, uciderea (avortul), beția, lăcomia…(cf. Gal 5, 19), la care putem adăuga astăzi necredința sau indiferența religioasă, ferirea de a avea copii, drogurile, fumatul etc.. Aceste păcate și patimi îl degradează pe om și-l distrug, atât sufletește, cât și trupește.

 Înțelegem deci că Mântuitorul Iisus Hristos, înviat din morți, Care „are toată puterea în cer și pe pământ“, este prezent și lucrător în toate zilele în viața celor cu adevărat credincioși, adică a celor care se străduiesc zi de zi să împlinească poruncile lui Dumnezeu, care se feresc de păcate și fac binele, a celor care se roagă constant, acasă și la biserică, a celor ce postesc și duc o viață cumpătată în toate, îngrijindu-se de mântuirea lor mai mult decât orice în lumea aceasta: „Căutați mai întâi împărăția cerurilor și toate celelalte se vor adăuga vouă“, zice Mântuitorul, Iisus Hristos. Cât de mult s-ar ușura viața noastră dacă am împlini cu adevărat aceste cuvinte ale Domnului! Căci atunci ne-am încrede mai mult în Dumnezeu, decât în puterile proprii, ne-am ruga mai mult, am fi mai râvnitori spre cele sfinte, am căuta mai des biserica, iar Dumnezeu ne-ar răsplăti însutit cu darurile Sale duhovnicești, adică pacea inimii, liniștea și echilibrul sufletului…, care sunt mai prețioase decât toate bogățiile lumii, dar și cu bunurile materiale de care avem nevoie pentru viața de zi cu zi. Dumnezeu face adevărate minuni cu cei ce-și pun nădejdea în El.

Iubiți credincioși,

După înălțarea Sa la cer, Mântuitorul Iisus Hristos continuă să rămână în lume atât duhovnicește, în inimile celor ce cred în El și se străduiesc să facă voia lui Dumnezeu, cât și în mod fizic, prin Trupul și Sângele Său pe care ni le-a lăsat spre mâncare și băutură în Taina Euharistiei sau a Sfintei Liturghii. De fapt aceste două moduri de prezență permanentă a Domnului în lume corespund naturii noastre umane, care este atât spirituală cât și materială. Noi avem nevoie de Dumnezeu în tot momentul, căci „în El trăim și ne mișcăm și suntem“ (Fapte 17, 28). Cu alte cuvinte viața noastră atârnă în tot momentul de Dumnezeu, chiar dacă nu suntem conștienți de aceasta. Omul credincios se străduiește însă să conștientizeze prezența permanentă a Domnului în inima și viața sa, rugându-se zilnic, repetat, acasă, la lucru, în călătorie, în orice vreme și în orice loc. Pretutindeni unde se află, credinciosul rostește rugăciuni scurte, potrivite cu nevoile momentului, chemând din inimă ajutorul lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu ne răspunde în chip minunat, prin încurajarea și mângâierea din suflet, prin îmblânzirea vrăjmașilor, prin sporul lucrului… Totodată credinciosul adevărat știe că nu poate fi creștin de unul singur, fără legătura sa strânsă și permanentă cu Biserica, adică cu obștea celorlalți credincioși. Mântuitorul a instituit Biserica tocmai pentru a aduna laolaltă pe toți cei ce cred în El și a-i hrăni cu Trupul și Sângele Său, pentru ca toți să fie una. Țelul vieții creștine este tocmai refacerea comuniunii oamenilor, distrusă de păcat, apropierea lor, armonia dintre ei. Nimic nu iubește mai mult Dumnezeu ca apropierea dintre oameni, dragostea și armonia dintre ei, care trebuie să fie realități de fiecare zi în familie, în Biserică și în societate. Unde nu este armonie și pace, acolo nu poate fi Duhul lui Dumnezeu. Tocmai de aceea Părinții Bisericii spun într-un glas că nimeni nu se mântuiește singur, izolat de semenii săi, în mod egoist, ci ne mântuim toți în obștea Bisericii, împreună cu ceilalți credincioși, cu ajutorul și cu rugăciunea lor și a sfinților. De aceea participarea la slujbele Bisericii, și în primul rând la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, este fundamentală pentru credincios. Nicăieri nu este mai prezent Dumnezeu și mai apropiat de credincioși ca în Sfânta Biserică în care ne rugăm împreună pentru sănătatea și mântuirea noastră și în care ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului pentru ca să avem viață întru noi. Să repetăm și să subliniem că cei care cred că pot fi credincioși și fără să participe la Sf. Liturghie, fără să se spovedească și fără să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului, sau că este suficient să te rogi acasă, neglijând rugăciunea Bisericii, se înșeală amarnic. Nu este rătăcire mai mare ca aceea să crezi că n-ai nevoie de Biserică, de Sfintele ei Taine, care au fost lăsate de Dumnezeu tocmai pentru viața și mântuirea oamenilor: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua de apoi. Trupul Meu este adevărată mâncare și sângele Meu adevărată băutură“ (Ioan 6, 53-55).

 De aceea să prețuim mai mult ca orice Biserica, să participăm cu evlavie în fiecare duminică la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și să ne împărtășim cât mai des cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Dacă facem aceasta o să constatăm cât de aproape este Dumnezeu de noi pentru că și noi suntem aproape de El; cât de multă îndrăzneală avem în rugăciunea noastră, cum viața noastră ni se înseninează încât vom vedea mai mult binele în jurul nostru decât răul și vom trăi în pace în familie și cu toți semenii noștri.

Iubiți credincioși,

Pe lângă cele două moduri de prezență ale lui Dumnezeu în viața noastră, amintite mai înainte, și anume cel duhovnicesc, din inima noastră și cel fizic, sub forma pâinii și a vinului euharistic care prin rugăciunea preotului și credincioșilor la Sfânta Liturghie devin Trupul și Sângele Domnului, Mântuitorul Iisus Hristos este prezent cu deosebire în cei săraci, în cei flămânzi și însetați, în cei bolnavi, în cei închiși ca și în toți cei ce suferă într-un fel sau altul.
Din Sf. Evanghelie de la Matei, cap. 25 știm că la judecata din urmă, când ne vom prezenta cu toții în fața Dreptului Judecător, vom fi întrebați în primul rând de binele pe care l-am făcut semenilor noștri cu care Hristos Domnul se identifică: „…flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit. Gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine“. Tot binele pe care-l facem semenilor noștri când se află în necaz și în durere, îl facem de fapt Mântuitorului Hristos Însuși: „Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut“ (Mt 25, 40). Și în funcție de binele pe care l-am făcut sau pe care nu l-am făcut, ne vom mântui sau ne vom osândi, vom moșteni împărăția cerurilor sau vom pieri în focul cel veșnic. Capitolul 25 de la Sf. Evanghelist Matei care descrie judecata din urmă ar trebui citit zilnic pentru a ne aminti mereu de datoria de a fi buni și a face numai bine cât trăim pe pământ. Căci făcând întotdeauna bine semenilor noștri, chiar și celor care ne răsplătesc cu rău, vom primi răsplată de la Dumnezeu și aici pe pământ și în cer. Viața este prea scurtă pentru ca s-o petrecem în ură sau gândind egoist numai la noi înșine. Viața își găsește toată frumusețea ei atunci când suntem buni și generoși ca Dumnezeu, când ne bucurăm de bucuria semenilor și când ne întristăm împreună cu ei. Dacă-L avem cu adevărat pe Domnul Hristos în inima noastră, atunci vom fi buni ca Dumnezeu, Care „face să răsară soarele peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți“ (Mt 5, 44). Atunci vom avea mereu pace și bucurie în inimă care sunt semnul creștinului adevărat. Să ne străduim deci să facem numai bine în viața noastră, să-L iubim pe Dumnezeu și să-i iubim pe semenii noștri! Să-i iubim nu numai cu cuvântul, ci și cu fapta, adică cu ajutorul nostru concret, în aceste vremuri de mare încercare datorită catastrofelor naturale din diferite părți ale lumii, cât și crizei financiare și economice!

Punându-vă la suflet aceste cuvinte de învățătură cu nădejdea că ele vor rodi însutit în inimile Voastre, Vă binecuvântez pe toți în numele Domnului Cel înviat și Vă fac cele mai calde urări de sănătate împreună cu salutul pascal:

Hristos a înviat și Sărbători fericite!

Al vostru de tot binele voitor și rugător către Domnul, Biruitorul morții !

+ Serafim,

Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord