Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov (1524)
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov este de tip Eleusa. În această icoană, Maica Domnului este zugrăvită ținându-L în brațe pe Pruncul Hristos, astfel încât dreapta Lui se află lângă inima ei. Hristos Își îmbrățișează Maica cu mâna dreaptă, ținând-o pe sub năframă în jurul gâtului. În acest fel, atât Maica Domnului, cât și Hristos ne arată blândețea, mângâierea și dragostea lor.
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare”, a Peșterilor din Pskov, este prăznuită pe 21 mai, 23 iunie, 26 august, 7 octombrie și în a șaptea duminică după Sfintele Paști.
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a fost pictată și adusă la Mănăstirea Peșterilor din Pskov prin eforturile depuse de negustorii Vasile și Teodor în anul 1521. Prima consemnare a unei minuni săvârșite de icoană apare în anul 1524.
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare”, a Peșterilor din Pskov, împreună cu icoana Adormirii Maicii Domnului sunt cinstite în Biserica Ortodoxă Rusă pentru apărarea orașului Pskov și a Mănăstirii Peșterilor din Pskov în timpul asediului regelui polonez Ștefan Báthory din anul 1581.
Auzind că trupele poloneze se apropie, episcopul Pskovului s-a adresat Mănăstirii Pskov-Pecerska cu rugămintea de a aduce în procesiune icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” și icoana Adormirii Maicii Domnului.
În ajunul luptei decisive, Maica Domnului s-a arătat starețului Dorotei care se ruga în chilia sa din apropierea orașului. Preasfânta Fecioară s-a arătat starețului Dorotei, însoțită de o mulțime de sfinți ruși: Sfântul și Marele Cneaz Vladimir de Kiev, Sfântul Cneaz Vsevolod-Gabriel de Pskov, Sfântul Cneaz Dovmont-Timotei de Pskov, Sfântul Antonie al Peșterilor din Kiev, Sfântul Corneliu din Pskov, Sfântul Eufrosin din Spaso-Elazar, Sfântul Sava din Kripețk, Sfântul Nicolae, fericitul din Pskov, Sfântul Nifon, Arhiepiscopul de Novgorod și Pskov.
Maica Domnului împreună cu sfinții au intrat în Biserica Mănăstirii Spaso-Miroj. Sfinții se rugau stăruitor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să aibă milă de locuitorii păcătoși ai Pskovului și să scape orașul din acest necaz. Îndurându-se, Maica Domnului i-a indicat stareţului Dorotei locul de pe zid unde urma să se dea riposta asediatorilor şi a poruncit ca acolo să fie adusă şi icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Pskov-Pecerska.
În timpul luptei, polonezii au încercat să facă o spărtură în zidul orașului, dar prin mijlocirea Maicii Domnului și a sfinților, ei nu au reușit să pătrundă în oraș. După eliberarea de inamici, oamenii recunoscători din Pskov au construit o biserică în cinstea Nașterii Maicii Domnului, pentru care a fost pictată icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov, motiv pentru care mai este numită şi „Arătarea Maicii Domnului stareţului Dorotei”.
Icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov este prăznuită pe 1 octombrie.
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare”, a Peșterilor din Pskov, este de tip Eleusa. În această icoană, Maica Domnului este zugrăvită ținându-L în brațe pe Pruncul Hristos, astfel încât dreapta Lui se află lângă inima ei. Hristos Își îmbrățișează Maica cu mâna dreaptă, ținând-o pe sub năframă în jurul gâtului. În acest fel, atât Maica Domnului, cât și Hristos ne arată blândețea, mângâierea și dragostea lor.
Icoana Maicii Domnului de la Mahairas Ciprului (Mahairiotissa)
Icoana Intrării în biserică a Maicii Domnului
Traducere și adaptare:Sursa:http://oca.orgCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro