Icoana Maicii Domnului din Cipru

Iconografie

Icoana Maicii Domnului din Cipru

    • Icoana Maicii Domnului din Cipru
      Icoana Maicii Domnului din Cipru

      Icoana Maicii Domnului din Cipru

Prima minune săvârșită prin această icoană sfântă s-a petrecut în anul 392, pe insula Cipru, la mormântul Dreptului Lazăr, prietenul lui Hristos, iar icoana se păstrează într-o mănăstire de acolo.

Icoana Maicii Domnului din Cipru este prăznuită în ziua Pogorârii Sfântului Duh, pe 19 februarie, pe 20 aprilie și pe 9 iulie.

Această icoană a Maicii Domnului este de tip Panakranta, adică Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este reprezentată șezând pe tron, cu Pruncul Iisus în brațe. Pe fiecare parte a tronului este zugrăvit câte un înger.

Prima minune săvârșită prin această icoană sfântă s-a petrecut în anul 392, pe insula Cipru, la mormântul Dreptului Lazăr, prietenul lui Hristos (17 octombrie), iar icoana se păstrează într-o mănăstire de acolo.

Copii ale acestei icoane se găsesc în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Moscova şi în Biserica Nikolo-Golutvin din satul Stromyn (Episcopia Moscovei), și sunt prăznuite în Duminica Ortodoxiei.

În săptămâna Triumfului Ortodoxiei, din Sinaxarul Grecesc aflăm informații despre o anumită icoană care poate fi chiar icoana Maicii Domnului din Cipru. Un arab din Cipru a trecut pe lângă o biserică închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pentru a-și arăta ura față de creștinism, el a tras o săgeată în icoana Maicii Domnului, care se afla deasupra porții de intrare. Săgeata a lovit genunchiul Fecioarei Maria, din care îndată a început să curgă sânge. Văzând această minune, arabul s-a îngrozit și, cuprins de frică fiind, a încălecat pe cal gonind spre casă, dar a căzut mort înainte de a ajunge. În acest fel, el a fost pedepsit pentru fapta sa.

Unele dintre copiile făcătoare de minuni ale icoanei Maicii Domnului din Cipru au și un al doilea nume, precum: „Curăţitoarea”, „Cuţitul” sau „Şoimul”.

Icoana Maicii Domnului „Şoimul” a primit această denumire datorită felului în care a fost descoperită. Se spune că un conducător creştin din Cipru era la vânătoare cu şoimul său dresat, care a rămas prins într-un tufiş, urmărind altă pasăre. Bărbatul a dat ordin să se taie tufişul, ca să-şi poată salva şoimul. Făcând aceasta, servitorii săi au eliberat şoimul şi au descoperit icoana Maicii Domnului din Cipru. În acel loc, conducătorul a clădit o mănăstire.

Icoana Maicii Domnului din Cipru „Curăţitoarea” era faimoasă pentru puterea sa vindecătoare de boli ale ochilor.

Icoana Maicii Domnului din Stromyn a devenit cunoscută în 1841. O fată de 18 ani din Stromyn, un sat nu departe de Moscova, era pe moarte din cauza unei boli. În vis i-a apărut icoana Maicii Domnului din Cipru, stând în faţa uşii bisericii, iar o voce îi spunea: Ia-mă în casa ta şi roagă preotul să facă rugăciuni însoțite de sfinţirea apei şi te vei vindeca! Bolnava a fost dusă la biserică şi, în scurt timp, au descoperit icoana. Ea a făcut întocmai cum i-a spus Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi îndată starea ei s-a ameliorat, având putere să ducă singură icoana înapoi în biserică. La scurt timp după aceea, fata a fost complet vindecată.

Icoana Maicii Domnului din Stromyn a continuat să facă vindecări minunate, pe care preotul bisericii i le făcea cunoscute Mitropolitului Filaret al Moscovei (prăznuit pe 19 noiembrie).