Sfânta icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, numită Îndrumătoarea, este unul dintre odoarele cele mai de preț ale Mănăstirii Neamț.

Tradiția spune că ea a fost pictată după modelul icoanei de la Lida, din Țara Sfântă, numită, de aceea, Lidianca. Aceasta nu era făcută de mână omenească, ci apărută prin minune, la rugăciunea Maicii Domnului, pe un stâlp al primului lăcaș creștin ridicat de Sfinții Apostoli Petru și Ioan în Lida. În anul 665, Sfântul Gherman, înainte de a deveni patriarh al Constantinopolului, a mers în pelerinaj în Țara Sfântă și a făcut o copie a acestei icoane, iar pe spatele ei a pictat și icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale cărui sfinte moaște se aflau atunci în aceeași biserică.

După modelul icoanei care a aparținut Sfântului Gherman, a fost pictată și sfânta icoană aflată astăzi la Neamț, de către un monah al Mănăstirii Sfântul Gheorghe zisă a Manganelor, din Constantinopol, în vremea când Sfântul Grigore Palama lua parte la Sinoadele care au precizat învățătura ortodoxă despre harul dumnezeiesc, lumina necreată și nevoința isihastă, între anii 1341–1351. În biserica acestei mănăstiri, în fața acestei sfinte icoane a Maicii Domnului cu Pruncul și a Sfântului Gheorghe, ostașii armatei bizantine depuneau jurământul și primeau binecuvântare înainte de luptă.

Prin rânduială dumnezeiască, această icoană a fost trimisă de împăratul bizantin Ioan al VII-lea Paleologul (în acea vreme regent), la 31 martie 1401, ca dar, binecredinciosului Voievod Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei (1400–1432). Ea a fost adusă de către Protopopul Petru, exarh al Patriarhiei Ecumenice, și a fost așezată în catedrala mitropolitană Mirăuți din Suceava. Astfel, nu cu mult înainte de căderea Constantinopolului (29 mai 1453) sub stăpânire otomană, Maica Domnului și-a pus la adăpost icoana sa, făcând-o dar poporului binecredincios din Moldova.

În anul 1447, fiul lui Alexandru cel Bun, domnitorul Ștefan al II-lea (1433–1447), o dăruiește Mănăstirii Neamț, unde, în același an a fost înmormântat. În această sfântă mănăstire icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea a devenit cunoscută prin darul facerii de minuni și a arătat purtarea de grijă a Maicii Domnului față de monahii lavrei și de binecredincioșii închinători.

În anul 1491 este consemnată minunea săvârșită la hramul mănăstirii, praznicul Înălțării Domnului, când icoana, scoasă în procesiune, s-a ridicat în văzduh, fiind văzută de toată mulțimea închinătorilor. Această minune s-a repetat în anul 1655, cu prilejul procesiunii din ziua de Paști.

De mai multe ori, obștea de monahi a fost nevoită să se refugieze din calea cotropitorilor, luând și sfânta icoană și rămâneau în locuri tăinuite până când pericolul se îndepărta, iar monahii puteau reveni la locul lor de nevoință. Așa s-a întâmplat când au năvălit polonezii în Moldova, la 1697; atunci, după mărturia consemnată de Sfântul Ierarh Pahomie, episcopul Romanului, care era în acel timp frate la Mănăstirea Neamț, „soborul marii lavre s-a retras din fața primejdiilor și, însoțit de sfânta făcătoare de minuni icoană a Precistei, a plecat în bejanie la Strâmba, un schit al Mănăstirii Neamț, din părțile Tutovei”, iar când s-a făcut pace, în anul 1700, atunci soborul a revenit în mănăstire cu icoana.

De asemenea, o grea încercare pentru obște a fost năvălirea oștirii otomane pentru a înfrânge mișcarea de eliberare numită Eteria, începută de greci în Țările Române, în anul 1821. În acel an, în ziua de 3 iunie, starețul Ilarie a trimis mai mulți monahi care au dus icoana împreună cu multe din obiectele sfințite, într-un loc mai sus de mănăstire, pe apa Nemțișorului, unde astăzi este Schitul Icoana Veche, ascunzând-o în pământ.

Maica Domnului s-a arătat în vis unui cuvios bătrân și i-a zis: „Voi mă ascundeți, dar eu tot nu vă voi părăsi”. Și cu adevărat mare minune a fost, că turcii, după ce au ucis pe toți viețuitorii Mănăstirii Secu și pe cei ce se refugiaseră acolo și după ce au dat foc acelei mănăstiri, s-au pornit de mai multe ori ca să prade și Mănăstirea Neamț. Însă, cum ajungeau aproape, îndată li se schimba mânia lor în blândețe, de care lucru și ei singuri se mirau, nepricepând ce este aceasta. După ce s-a liniștit toată tulburarea, la 28 octombrie 1822 s-a făcut scoaterea icoanei din locul de taină, printr-o procesiune la care a participat toată obștea monahală și mulțime de credincioși din împrejurimi. Când icoana a ajuns în marginea poienii spre mănăstire, s-a observat, după cum se vede însemnat pe crucea de piatră, adăpostită în Aghiasmatarul de acolo, că fața sfintei icoane s-a înnegrit deodată. Dar, după ce au stat cu toții la rugăciune și au adus cântări în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a început a se lumina fața câte puțin, devenind mai frumoasă ca înainte. Adusă în biserică și așezată în strana sa, în care stă și acum, sfânta icoană răspândește în inimile credincioșilor o pace sfântă și o bucurie nespusă cu bună nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile care se fac înaintea ei.

Între anii 1844–1845, prin osârdia starețului Neonil arhimandritul, în parte cu cheltuiala mănăstirii și în parte cu sprijinul unor donatori, icoana Maicii Domnului cu Pruncul și icoana Sfântului Gheorghe au fost ferecate în argint aurit și împodobite cu pietre prețioase.

În anul 1846 un moșier rus, Certkov, a făcut o copie pe pânză a icoanei Maicii Domnului și a așezat-o în biserica din satul Mihailovka (în ținutul Boguciar, Rusia), unde s-au săvârșit multe minuni și vindecări, încât icoana de la Neamț a devenit cunoscută și cinstită în toată Biserica Rusă.

De asemenea, în anul 1864 s-a făcut o altă copie a acestei icoane pentru Mănăstirea Noul Neamț, din Basarabia, care s-a proslăvit prin darul facerii de minuni. Astfel, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț se bucură de multă cinstire și este una din renumitele icoane făcătoare de minuni, cunoscută în toată lumea ortodoxă.

Înaintea acestei icoane s-au rugat Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Sfântul Cuvios Paisie de Neamț și Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul pe când era monah, dar și ceilalți Sfinți nemțeni. Aici a venit pentru a cere călăuzire în viață și ocrotire de la Împărăteasa cerurilor, Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești, înainte de a lua jugul cel bun al monahismului.

Înaintea acestei sfinte icoane a venit, în anul 1933, tânărul Ioan Iacob, rugându-se Maicii Domnului să-i binecuvinteze intrarea în obştea nemţeană, sub ascultarea Episcopului Nicodim, viitorul Patriarh al României.

Secole de-a rândul, Maica Domnului, prin icoana ei de la Mănăstirea Neamţ, a revărsat mila şi ajutorul ei peste credincioşii care o cinstesc, săvârşind nenumărate minuni. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Îndrumătoarea este odorul cel mai de preţ al Mănăstirii Neamţ şi străjuieşte în naosul bisericii cu hramul Înălţarea Domnului, ctitorită de Sfântul Ştefan cel Mare, Domnitorul Moldovei.

De trei ori pe an, la Izvorul Tămăduirii, la Înălţarea Domnului (hramul Mănăstirii Neamţ) şi la Pogorârea Sfântului Duh, sfânta icoană este scoasă în procesiune, după care, Dumnezeu trimite asupra mănăstirii şi împrejurimi o ploaie binefăcătoare pentru holde. Prin rugăciuni stăruitoare înaintea sfintei icoane a Născătoarei de Dumnezeu, credincioşii şi monahii află alinare în necazuri şi tămăduire de boli.

Pentru rugăciunile şi mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin!