Deși de-a lungul vremii au apărut mai multe variante de reprezentare a Sfintei Treimi, cea care devine normativă în Biserica Ortodoxă este pictată pe baza unui eveniment istoric concret, despre care se vorbeşte chiar în prima carte a Vechiului Testament. Este desigur vorba despre capitolul 18 al Facerii, în care se spune că Dumnezeu se arată lui Avraam la stejarul Mamvri, în chipul a trei Oameni. Și iată cum ne descrie această icoană Dionisie din Furna, autorul „Erminiei Picturii Bizantine”: „Casă și trei îngeri șezând la masă, având înaintea lor o căpățână de vițel pe o tipsie, pâini și alte blide cu bucate, pahare și o cană cu vin, iar de-a dreapta lor Avraam aducând o strachină cu bucate acoperită, și de-a stânga Sara ține în mâini o strachină cu găină (friptă)”.

Reprezentări ale acestei scene sunt însă atestate încă de la începuturile iconografiei creștine, ba chiar mai devreme. Astfel, istoricul Eusebiu de Cezareea, într-una din scrierile sale, vorbește despre o reprezentare a acestei scene care a existat încă din vremuri străvechi, la locul real în care cele trei Persoane s-au arătat lui Avraam. Ni s-a păstrat o copie a acestei imagini, sub forma unui suvenir pentru pelerini, imprimată în calcar și datând, probabil, din secolul al V-lea.

Cea mai veche reprezentare autentic creștină este o frescă dintr-o catacombă de pe Via Latina, care datează din prima jumătate a secolului al IV-lea.

Trei tineri imberbi, aproape identici ca îmbrăcăminte, gesturi și înălțime se arată lui Avraam, care îi salută ridicându-și mâna dreaptă. Faptul că sunt strâns lipiți unul de celălalt pare un detaliu introdus intenționat de către pictor, pentru a reliefa unitatea lor. De fapt, încă de la început intră în preocuparea pictorilor încercarea de a exprima în diferite moduri, potrivit învățăturii Bisericii, egalitatea și unitatea celor trei Persoane ale Sfintei Treimi, care rămân în același timp distincte. Astfel, păstrând totuși contextul istoric, pictorul dă o importanță deosebită reprezentării Sfintei Treimi.

Acest lucru este evidențiat în mozaicul din basilica Santa Maria Maggiore din Roma, ce aparține primei jumătăți a secolului al V-lea. El reunește într-o singură imagine două scene, reprezentând în partea superioară salutul și închinarea pe care Avraam o adresează oaspeților lui, iar în partea inferioară ospătarea acestora. În scena superioară observăm că persoana din mijloc este un pic diferențiată de celelalte prin faptul că este înconjurată de o mandorlă. Diferențierea apare, probabil, datorită faptului că au fost unii sfinți Părinți care au dat o interpretare hristologică capitolului 18 din Facere, susținând că nu Sfânta Treime S-a arătat lui Avraam, ci doar Iisus Hristos, însoțit de doi îngeri.      

Cu timpul, au dispărut încetul cu încetul elementele istorice, accentul căzând doar pe reprezentarea Sfintei Treimi. Se ajunge, astfel, în secolul al XV-lea la o capodoperă monumentală, și anume icoana pictorului rus Andrei Rubliov, care devine etalon pentru reprezentările de mai târziu ale Sfintei Treimi.