Icoana Maicii Domnului „Kostromskaia”

Iconografie

Icoana Maicii Domnului „Kostromskaia”

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost zugrăvită în anul 1672 pe peretele turnului de sud-vest al Mănăstirii Botezul Domnului ‒ Kostromskaia (Kostroma).

Icoana Maicii Domnului „Kostromskaia” este prăznuită pe 28 iulie.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost zugrăvită în anul 1672 pe peretele turnului de sud-vest al Mănăstirii Botezul Domnului ‒ Kostromskaia (Kostroma).

Icoana Maicii Domnului „Kostromskaia” este o copie făcătoare de minuni a icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk.

În ziua de 8 mai a anului 1779, Mănăstirea Kostromskaia a fost cuprinsă de un foc mare, fiind învăluit de flăcări și tot turnul de sud-vest. Deși focul atingea icoana, aceasta a rămas întreagă și nevătămată.

După săvârșirea acestei minuni, în mănăstire a început să se prăznuiască anual icoana Maicii Domnului.

În anul 1824, a fost zidită o biserică cu hramul icoanei Maicii Domnului „Kostromskaia”, chiar în turnul de sud-vest.

În semn de recunoștință pentru minunile săvârșite înaintea icoanei, aceasta a fost ferecată într-o îmbrăcăminte de argint aurit, ornamentată cu pietre prețioase.

În anul 1920, Mănăstirea Kostromskaia a fost închisă. Toate odoarele bisericii și îmbrăcămintea icoanei Maicii Domnului au fost confiscate de stat.

În anul 1990, Mănăstirea Kostromskaia a fost redeschisă, ocazie cu care s-a constatat că pictura icoanei Maicii Domnului „Kostromskaia” era grav deteriorată, observându-i-se doar contururile. Restauratorii care au văzut icoana erau de părere că icoana trebuie repictată.

O minune a avut loc atunci când unul dintre membrii comitetului de experți a făcut un test de curățire pe icoană. Deodată a apărut unul dintre ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, apoi celălalt. Imediat după aceasta, icoana s-a curățat singură în mod minunat și arăta ca și cum fusese restaurată.

În ziua de 23 noiembrie 2004, a fost sfințită noua îmbrăcăminte a icoanei Maicii Domnului „Kostromskaia”.

Citește despre: