Icoana Maicii Domnului „Milostiva” (Kykkiotisa)
După tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca. Încă din cele mai vechi timpuri și până în prezent, cei ce suferă de orice fel de neputințe și vin de se roagă cu credință înaintea icoanei Maicii Domnului „Milostiva” primesc vindecare pe măsura credinței lor.
Icoana Maicii Domnului „Milostiva” este prăznuită pe 12 noiembrie și 26 decembrie.
După tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca. Ea a primit numele de „Kykkiotisa” de la Muntele Kykkos, ce se află în Cipru. Icoana a fost așezată în Mănăstirea Imperială (denumită astfel deoarece a fost construită prin donațiile împăratului bizantin Alexie I Comnenul, în semn de mulțumire pentru vindecarea fiicei sale).
Înainte de a fi adusă și așezată în insula Cipru, icoana Maicii Domnului „Milostiva” a fost purtată în procesiune prin întreaga regiune.
La început, icoana a fost păstrată de cea mai veche comunitate creștină din Egipt, iar în anul 980 a fost adusă la Constantinopol, unde a rămas în vremea împăratului Alexie I Comnenul (sfârșitul secolului XI – începutul secolului al XII-lea).
În acea perioadă, un cuvios pe nume Isaia a fost înștiințat prin descoperire dumnezeiască de locul unde trebuia să ajungă icoana. Așadar, prin eforturile sale, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost transferată în insula Cipru și așezată în biserica construită special pentru ea.
Imediat ce icoana Maicii Domnului „Milostiva” a sosit pe insulă, au avut loc mai multe minuni. Încă din cele mai vechi timpuri și până în prezent, cei ce suferă de orice fel de neputințe și vin de se roagă cu credință înaintea icoanei Maicii Domnului „Milostiva”, primesc vindecare pe măsura credinței lor.
Nu doar creștinii ortodocși cred că icoana Maicii Domnului „Milostiva” este făcătoare de minuni, ci și cei de alte credințe vin și se roagă înaintea sfintei icoane pentru izbăvire din nevoi. Imperiul Otoman a scutit mănăstirea de plata taxelor, de dragul icoanei. Datorită multitudinilor de cereri împlinite, icoana a fost numită „Milostiva” sau „Cea Îndurătoare”.
Icoana Maicii Domnului „Milostiva” (Kykkiotisa) are o caracteristică remarcabilă: este acoperită de un văl din colțul din stânga sus până în dreapta jos, astfel încât nimeni să nu poată vedea fața Maicii Domnului și a Pruncului Hristos.
Această icoană este de timp „Hodighitria” (Îndrumătoarea) și se aseamănă cu Icoana „Axion estin” (Vrednică eşti) a Maicii Domnului.
O copie a acestei icoane este cinstită în Mănăstirea Nikolsk (mănăstire de maici) din orașul Mukachevo.
Icoanele Bisericii – mijloace de a slavoslovi pe Dumnezeu
Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Petru, Mitropolitul Moscovei”
Traducere și adaptare:Sursa:Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro