Icoana Nașterii Domnului și mesajul ei teologic

Sărbătorirea Nașterii Domnului la sfârșit de an arată sfârșitul robiei păcatului, este o nouă și perpetuă chemare la ieșirea din robia Babilonului și intrarea în Împărăția harului, a valorizării umanului din noi, a redescoperirii propriei demnități morale.

Una dintre icoanele ortodoxe care ne atrage atenția în mod deosebit în această perioadă este icoana Nașterii Mântuitorului Hristos în peștera sărăcăcioasă de la marginea micii localități palestiniene Betleem sau Casa Pâinii, după cum se traduce numele ebraic.

Faptul că Cel Care a întemeiat cerul și pământul prin puterea cuvântului a ales să ia chip de rob în acest orășel nu este câtuși de puțin întâmplător, întrucât El este Pâinea cea vie care S-a pogorât din Cer spre căderea și ridicarea multora, acest adevăr fiind reprezentat magistral în mica Evanghelie plastică.

Privind în treacăt scena Nașterii nu vom constata mai mult decât relatarea unui eveniment istoric, consemnat în cele patru Evanghelii și în alte lucrări. Zăbovind, însă, o clipă pentru a admira, probabil, măiestria artistului care a dat viață tabloului vom tresări la descoperirea tainei care trece dincolo de reprezentarea unor personaje, care depășește în amploare farmecul jocului de lumini și umbre, de iscusință și culoare. Aici este ascunsă și revelată în același timp taina chemării la Hristos a întregului univers. Întreg universul este chemat să revină la starea de puritate, de armonie și strălucire pierdută prin păcat, atât cel originar, strămoșesc, cât și cel personal.

De aceea, sărbătorirea an de an a Nașterii lui Hristos este o permanentă chemare spre redescoperirea noastră ca personalități (nu simple ființe) menite a valorifica acele daruri sublime cu care Dumnezeu ne-a înzestrat, dar pe care, de cele mai multe ori, nu numai că nu le dezvoltăm, ci le înlocuim cu pseudo-valori, ca egoismul din care decurg toate celelalte.

În icoana Nașterii vedem că Hristos le-a umplut de bucurie nu doar pe cele jos, ci și cele de sus se bucură de restabilirea ordinii în univers. De aceea, îngerii sunt prezentați ca mesageri, ca vestitori ai acestei evanghelii (vești bune). Ei slăvesc Nașterea dumnezeiescului Prunc, prin care pacea coboară pe pământ și aduce între oameni bună voire. Acestei chemări răspund oameni de cele mai diverse stări sociale. Atât bogații (magii), cât și săracii (păstorii), atât învățații (magii), cât și neînvățații (păstorii) sunt chemați să-I urmeze lui Hristos. Până și necuvântătoarele îi aduc ofranda lor cerescului Nou-Născut punându-i la dispoziție sălașul, așternutul și căldura, iar steaua, reprezentanta lumii neînsuflețite, îi dăruiește lumina ei și îi călăuzește pe magi în drumul lor din Babilon la Betleem.

De aceea, nici un element din cele care întregesc imaginea plastică a Nașterii Domnului nu este lipsit de importanță. Fiecare dintre ele poartă un crâmpei din teologia mântuirii, un crâmpei din adevărul și din taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Darurile aduse de magi nu sunt doar reprezentarea fidelă a momentului consemnat în Evanghelie, ci ele arată cele trei demnități ale lui Hristos ca Răscumpărător sau Restaurator al omului. Astfel, aurul arată demnitatea împărătească: Cel născut acum este Împărat al întregii creații, este Împăratul care aduce pacea și buna înțelegere între oameni. Smirna arată demnitatea învățătorească sau profetică: mireasma învățăturilor Sale va învălui veacurile până la Parusie, deoarece El S-a arătat a fi pedagogul prin excelență. Dacă medităm o clipă la cea mai mare poruncă din Lege vom constata adevărul acestei afirmații: atâta timp cât Îl iubești pe Dumnezeu nu-l poți urî pe cel de lângă tine; iar dacă-l iubești pe acesta nu-i poți face rău. Tămâia îl vestește pe micuțul Iisus - Mare Preot, Arhiereul care prin jertfa Sa răscumpără păcatul întregii umanități.

De asemenea, prezența Maicii Domnului în poziție centrală, precum și a dreptului Iosif în același plan, măsturisește despre egalitatea dintre bărbat și femeie. Odată cu acest eveniment femeia este reabilitată în cadrul societății. Ea este reașezată alături de bărbat, nemaifiind disprețuită și înjosită.

Toate aceste semnificații pe care le-am amintit se oglidesc în sărbătorile, datinile și obiceiurile care însoțesc sfârșitul și începutul fiecărui an. Sărbătorirea Nașterii Domnului la sfârșit de an arată sfârșitul robiei păcatului, este o nouă și perpetuă chemare la ieșirea din robia Babilonului și intrarea în Împărăția harului, a valorizării umanului din noi, a redescoperirii propriei demnități morale. Începutul fiecărui an este marcat de binecuvântarea Iordanului, binecuvântare care, odată revărsată asupra noastră, trebuie împărtășită celor de lângă noi, celor care au nevoie de sprijinul nostru, fie el măcar și o vorbă bună, pentru a arăta că Nașterea lui Hristos are ecou și în sufletele noastre.

(Prof. Elena Rusu)

Ultimele din categorie