Catapeteasma deschide o fereastră, prin ale cărei geamuri putem vedea ceea ce este dincolo de ele. Îi vedem pe martorii vii ai lui Dumnezeu. Dacă am distruge icoanele, fereastra s-ar acoperi cu zid.

Cuvântul „iconostas” provine din greacă, de la είκον şi στασισ – susţinător de icoane sau tâmplă. „Catapeteasmă” este denumirea acelui zid sau perete acoperit de icoane şi făcut din lemn, piatră, marmură, cărămidă sau metal, care desparte cele două părţi principale din interiorul bisericilor ortodoxe - altarul şi naosul. Ea este de origine biblică şi aminteşte de perdeaua care despărţea Sfânta Sfintelor de Sfânta (III Regi 6, 21), atât la cortul Mărturiei, cât şi la templul iudaic din Ierusalim.

Bisericele creștine vechi, atât în Răsărit, cât și în Apus, nu aveau tâmplă sau catapeteasmă. Acest grilaj scund de lemn, metal, piatră a fost făcut să împiedece intrarea laicilor în altar şi se numea cancelii (din lat. cancella = grilaj). Panourile care îl compuneau erau despărţite prin coloane legate în partea de sus printr-o grindă orizontală din acelaşi material, frumos sculptate. Trei spaţii libere, prevăzute în cancelii, permiteau clericilor să intre şi să iasă din altar. Intrarea din mijloc era acoperită cu o perdea, spre a împiedica privirile celor din naos să pătrundă acolo în timpul slujbelor.

Cu timpul, în Răsărit, acest grilaj s-a făcut din lemn, piatră, marmură, fier și s-a înălțat. Pe el s-au așezat icoane, la început a Mântuitorului și a Maicii Domnului, apoi cele praznicare și ale sfinților Apostoli, apoi profeții, având în vârf Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos.