Referindu-se la identitate, părintele Nicodim Petre a arătat că, la finalul vecurilor, noi oamenii nu ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeune doar individual, ca persoane izolate, ci și împreună cu neamul nostru. „La finalul istoriei vor fi judecate neamurile pentru felul cum au folosit și cum au făcut să rodească darurile primite de la Dumnezeu”, a spus părintele. „Un neam se distinge de un altul, prin amprenta lăsată asupra lui de experiențele trăite, suferințele și bucuriile avute ca neam, de un mental colectiv câștigat în decursul veacurilor, de o cultură care este determinată și de arealul geografic în care a trăit și s-a dezvoltat. Africanii de la ecuator nu ar putea scrie niciodată Iarna pe uliță așa cum a scris-o Alexandri”, a adăugat vorbitorul. Părintele Dumitru Stăniloae ne spune că „Experiențele înaintașilor, istoria lor, au străbătut de la suprafața sufletului treptat, în decurs de generații, spre adâncimile ontologice, arătându-se în urmași ca determinante ale eurilor lor”. Identitatea românească este amprentată și de dubla imagine pe care o avem referitor la noi: de părerea și imaginea pe care o avem noi înșine despre noi, și totodată de imaginea pe care o au celelalte popoare despre noi. Într-un fel ne vedem noi și în altfel ne văd ceilalți.

Conferențiarul a adăugat că neamurile trăiesc prin elitele lor: prin sfinți, prin eroi și prin genii.Elitele românești au făcut eforturi și sacrificii pentru a asigura continuitatea neamului și a sufletului românesc. Particularitățile noastre identitare se observă și din modul prin care noi răspundem provocărilor istoriei. Românii de astăzi sunt asemenea în modul de a reacționa cu românii dintotdeauna. Părintele a adus cuvânt de încurajare românilor din diaspora, parafrazând o replică a mitropolitului sfânt Andrei Șaguna, care, fiind mustrat de cineva că trimite românii la studii la Pesta a răspuns: „nu contează în ce cuibar sunt clocite ouăle, din ele ies tot pui de român”. 

Cioran își dorea „o Românie cu populația Chinei...” Părintele reflecta că ar fi de acord ca românii ce trăiesc în afara granițelor țării să nu se mai întoarcă acasă, dar să nască mulți copii pentru a forma comunități românești puternice și unite și, totodată, să se dea naștere multor copii și în țară, pentru a nu se simți lipsa celor ce, împinși de nevoi, au fost nevoiți să lucreze în străinătate. Există neamuri care au dispărut și neamuri care și-au trădat vocația. Vocația românului rămâne trăirea unei vieți cuminți, după modelul înaintașilor, pentru a avea nădejdea vieții veșnice. Vocația noastră a românilor este sfințenia și Cerul.

Constantin Brâncuși, rugat de Arethiei Tătărescu, marea doamnă a Gorjului, să realizeze o operă închinată eroilor ce și-au dat viața pe malurile Jiului în toamna lui 1916, va construi pe lângă Masa tăcerii, Poarta sărutului și Aleea scaunelor și Coloana fără sfârșit, sau a Sacrificiului infinit. Coloana fără de sfârșit este alcătuită din 17 module de fontă de formă romboidală și are o înălțime de 29.33 m. Interpretarea oferită de părintele acestui monument a deschis înțelegeri noi, altele decât cele știute. Privită de la distanță, Coloana fără de sfârșit duce cu gândul la un număr de sicrie așezate unul peste altul, generație de jerfă peste generație de jertfă, ce duc spre cer. Prima piesă de fontă, cea așezată pe pământ, ca și ultima, aflată în vârful coloanei, nu sunt întregi, ci doar jumătăți. Piesa de la bază trimite cu gândul la o parte care se află în pământ. Lucrul acesta arată că neamul nostru vine din adâncuri de istorie, iar ultima piesă, cea din vârful coloanei, nici ea terminată, arată că finalitatea neamului nostru românesc nu este aici pe pământ, ci se încheie în Ceruri. (Andrei Grosu, vicepreședinte ATOR Iași)