Ziua a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi în biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” a Mănăstirii Sihăstria. Zeci de preoţi, monahi, dar şi credincioși care au dorit să îl conducă pe părintele Simeon pe ultimul drum pământesc au participat la slujba de înmormântare oficiată de IPS Teofan, alături de PS Damaschin Dorneanul, împreună cu un sobor de clerici.

În cadrul slujbei, părintele arhimandrit Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria, a prezentat principalele repere biografice ale ieroschimonahului Simeon Zaharia, evidențiind totodată personalitatea acestuia:

Părintele era un mare nevoitor, un mare tipicar sau canonist, deși avea și multă dragoste, era îngăduitor atunci când frații sau monahii erau osteniți de multele ascultări și le spunea să nu se necăjească dacă ei nu împlineau pravila monahală. Nu așa era și cu cei care aveau timp pentru toate aceste rânduieli și, în aceste condiții, era destul de aspru și insista ca monahul să își săvârșească pravila, canonul la chilie, să meargă la toate slujbele bisericii, ceea ce era destul de greu pe atunci, în condițiile în care Mănăstirea Sihăstria, ca și acum, poate, fiind o mănăstire foarte mare și devenind o mănăstire misionară, cu multe nevoințe, era greu, însă întotdeauna recomanda rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”. Multora li s-a părut că părintele dobândise Rugăciunea inimii și credem lucrul acesta. Strălucea părintele de o nevoință smerită, nu ieșea în față înaintea oamenilor, nu încerca să impresioneze sau să iasă în evidență ci, dimpotrivă, era foarte smerit. Însă smerenia cea mai mare, zic eu, a avut-o în ultimii ani când, din cauza neputințelor fizice, nu mai putea merge nici la biserică și, încet, încet, chiar și pravila și canonul nu le mai putea săvârși și îmi spunea că era foarte mâhnit pentru aceste neputințe ale lui și foarte mult se smerea în sine.

A urmat cuvântul Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a punctat principalele virtuți ale ieroschimonahului Simeon Zaharia, printre care fidelitatea și credincioșia:

Care e povața părintelui Simeon astăzi pentru noi, monahi și credincioși? Ne spune părintele Simeon că în orice vreme și în orice condiții, Dumnezeu caută la credincioșia noastră și la fidelitatea noastră față de El, față de Biserica Lui și față de chemarea pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Ar fi putut părintele Simeon să urmeze calea altor viețuitori de mănăstire care, în condițiile de după anii 1959, s-au întors în lume și au continuat viața de creștin în cele ale familiei. Părintele Simeon nu a cutezat ca la cei 32-33 de ani pe care îi avea atunci să se întoarcă atât de grabnic. Lui i-au răsunat cuvintele Domnului care i-au spus „cel care pune mâna pe plug și se întoarce nu este vrednic de Mine”. Mă gândesc la mine și la felul în care viețuim noi astăzi în mănăstiri, cât de repede ne clatinăm, cât de repede suntem nemulțumiți... Dacă ceva nu ne convine, imediat căutăm să ne schimbăm duhovnicul, starețul, stareța, mănăstirea. Părintele era călugăr, era și preot, purta dulama pe sub halat, nu s-a sfiit și nu a socotit că își pierde din demnitate păscând vitele unei mănăstiri. Și bătaie a primit, și batjocură a primit. Dacă am pleca astăzi de la înmormântarea părintelui Simeon cu acest gând, cu această dorință, cu această hotărâre ca să ne reîntărim în fidelitate și în credincioșie față de cele pe care le-am mărturisit fie la botez, fie la călugărie, atunci cred că Dumnezeu va binecuvânta această hotărâre și părintele Simeon se va bucura văzând că încă mai învățăm ceva din cele ale lui.

Simplitatea, atașamentul față de credința ortodoxă și rânduielile bisericii, precum și smerenia sunt alte virtuți ale ieroschimonahului Simeon Zaharia, evidențiate de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în cuvântul său de învățătură:

Cum putem încerca a ne apropia și a descoperi câte ceva din tainele vieții părintelui Simeon? Cuvintele sale, în mod special, sunt cele care relevă taina inimii sale. În primul rând, simplitatea vieții pentru că s-a hrănit din înțelepciunea cea de taină a lui Dumnezeu, fiind învățat, nu din cuvinte care decurg din înțelepciunea și logica omenească, ci, cum spune Sfântul Apostol Pavel „în cuvinte învățate de la Duhul Sfânt”. În al doilea rând, atașamentul față de dreapta credință și de rânduielile bisericii. Cred că nu era arhiereu sau preot, trecând prin chilia sfinției sale, să nu audă cuvintele: „Să păstrezi, părinte, dreapta credință”, „Să fii atent, părinte, la sfintele canoane”, „Să ai grijă de rânduielile bisericii”. Părintele avea conștiința propriei slăbiciuni, propriei păcătoșenii, afirmând că „m-am străduit, dar și de multe ori nu am făcut întocmai ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi, călugării”. De aceea, cei care treceau prin chilia sfinției sale și erau preoți sau arhierei, după spovedanie, lua epitrahilul de pe umărul său și îl punea pe umărul celui spovedit, rugându-l să-i citească și lui rugăciunea cea mare de dezlegare.

Ieroschimonahul Simeon Zaharia 

S-a născut la 16 martie 1928 în comuna Mogoșești, județul Iași, din părinții Iancu şi Rozalia. La 18 februarie 1954, pe când avea 26 ani, a intrat în Mănăstirea Sihăstria, unde a fost călugărit la 5 iunie 1955, cu numele de Serapion, și unde a urmat Școala monahală între anii 1954-1956.

La 16 mai 1956 a fost trimis la Mănăstirea Putna, împreună cu alți 14 părinți din Sihăstria și cu încă șapte din Mănăstirea Slatina, printre care și Arhimandritul Cleopa Ilie, pentru revigorarea vieții monahale de acolo.

La 8 iulie 1956 este hirotonit diacon de către PS Teofil Herineanu al Romanului, la Secuieni, lângă Roman, iar la 22 iulie 1956 este hirotonit ieromonah la Catedrala Episcopală din Roman, de către același episcop.

Între mai 1956 - iulie 1960 și iulie 1963 - februarie 1977 a stat ca viețuitor la Mănăstirea Putna unde, în 1977, a fost hirotesit protosinghel de către PS Adrian Hrițcu. Între iulie 1960 și iulie 1963 a stat ca muncitor la Sihăstria, ca urmare a decretului 410/1959. Între martie 1977 și octombrie 1992 a fost viețuitor 7 ani la Schitul Prodromu și 8 ani la Schitul Lacu, ambele din Sfântul Munte Athos. A avut ascultările principale de preot slujitor, eclesiarh și duhovnic.

În luna octombrie 2000 a fost tuns în schima mare cu numele Simeon, de către Ieroschimonahul Dionisie Ignat de la Schitul Colciu, Muntele Athos.

În anul 2009 s-a retras la liniște la Schitul Înălțarea Sfintei Cruci – Poiana lui Ioan, dependent de Mănăstirea Sihăstria, de unde în anul 2020 a revenit în Mănăstirea Sihăstria.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!