Ideea promoției e simplă: primii clienți care vin la magazin în lenjerie intimă se îmbracă gratis. Pare mană cerească. Așa că unii se așează la rând de pe la 4 dimineața sau cu o seară dinainte. Ca la lapte, pe vremea comuniștilor. Fenomenologia rândului nu diferă mult între „atunci” și „acum”.

„Mană cerească” am spus? Vai...ce înșelare! E doar o ispită de marketing. În fața ei, mulți nu mai văd detaliile esențiale.

1. Reclama gratis. Aparent, magazinul ar ieși în pierdere. Să îmbraci câteva sute de oameni pe gratis, pare pagubă. Dar nu e așa. Dincolo de faptul că se pot acoperi costurile prin adaosuri de preț, cifrele de afaceri ale companiei arată că nu e nicio pagubă ci, dimpotrivă, o investiție în reclamă. În spatele afacerii sunt magazine în peste o sută de țări, 3.800 de angajați, 330 de magazine proprii, 9.000 de magazine multibrand, 2.200 de concesiuni în mall-uri, o cifră de afaceri de 701,4 milioane euro și un profit de 77,15 milioane euro în 2012. Prin urmare, n-ar fi nici o pagubă. Însă prin „chiloțăreala” clienților, compania își asigură o reclamă gratis: se vorbește de eveniment în presă, pe stradă, pe rețelele de socializare etc. Insolitul atrage ca un magnet.

2. Senzualitatea. Cel mai puternic vector de marketing este senzualitatea, adeseori exprimată în forma sexualității și erotismului. Întrebați-vă doar ce caută niște fotomodele lângă mașinile de la un salon auto, de pildă. Angajatul promoterițelor e ceva, dar și mai și e când dezbraci... clienții, în beneficiul vânzărilor. Urmează apoi o reacțe în lanț. Se vor găsi destui curioși, potențiali clienți, veniți să vadă „minunea“: clienți în chiloți. Așa ceva e rar. Plus că, din câte am înțeles, vin destule tinere drăguțe, care „arată comercial”. Așa că, nu mai ai nevoie să angajezi promoterițe, din moment ce le ai, pe gratis și gata dezbrăcate, în ușa magazinului.

3. Compromisul interior. Toată ingineria de marketing descrisă mai sus n-ar avea succes dacă nu ar exista un aliat putrernic: predispoziția omului la compromis. Îmbrăcarea „pe gratis” nu este chiar gratis. Trebuie să facă și clientul ceva. Și, ca orice afacere „respectabilă”, avantajul trebuie să fie al clientului doar în aparență. Numai din ce am văzut mai sus ne dăm seama că firma iese mai câștigată.

Contează, însă, care este compromisul pe care-l faci ca să te alegi cu ceva. În cazul de față, pentru niște haine, clientului i se cere ceva aparent la modă: să fie nonconformist. Să încalce regulile sociale, cutumele, în privința rolului hainelor. Ar fi nepotrivit să vii în frac la plajă sau la ștrand, în șort la o întâlnire oficială și în costum de scafandru la cinema. Căci hainele au și o simbolistică a lor. Haina nu-l face pe om, dar spune cine este. Cum însă trăim epoca lipsei de identitate și demnitate, lepădarea hainelor nu este decât o exprimare a acestora.

4. Lipsade pudoare. Dezbrăcarea nonconformistă de haine se fundamentează, așadar, pe ceva mult mai profund: dezbrăcarea de pudoare. Înfrângerea sentimentului de jenă, de rușine, este adevărata dezbrăcare propusă aici. Lipsa de inhibiții este însă și elementul de bază pentru comerțul globalist-consumerist. De aceea se și propovăduiește masiv. Am mai spus-o și altădată: consumerismul nu se face cu oameni echilibrați, raționali și care nu au vicii. Dimpotrivă. Dezinhibarea, în special cea din zona intimității, este poarta prin care comerțul ne exploatează slăbiciunile firești, dar mai ales pe cele nefirești. Dovezi găsim peste tot, dar mai cu seamă în zona celor dornici să-și arate intimitatea în public. Nu sunt adeptul sobrietății exagerate, până la rigiditate, dar nici nu pot aplauda invitația spre laxitate morală.

Unii ajung atât de lipsiți de inhibiții, încât ajung să meargă dezbrăcați total chiar și la (ceea ce ei numesc) biserică, după cum am văzut prin presă.

Așa că, oprindu-ne aici cu analiza promoției de îmbrăcare prin dezbrăcare constat doar că, din nefericire... poate fi și mai rău de atât.