îmbuibare

Îngreunarea activităţii minţii provine în urma îmbuibării stomacului

Postul este mijlocul de bază al curăţirii minţii. Mintea este, prin firea sa, fină şi delicată, în timp ce îngreunarea este un adaos nefiresc dobândit prin păcat.

Din sămânţa postului răsare şi creşte o înţelegere sănătoasă

Cunoaşterea lui Dumnezeu nu se poate afla într-un trup care iubeşte plăcerile. Din sămânţa postului răsare şi creşte o înţelegere sănătoasă – iar din îmbuibare, apare desfrânarea, şi din excese, necurăţia. 

Iubire de sine este şi dorinţa de a mânca

Iubire de sine este şi dorinţa de a mânca sau a se odihni cineva mai mult decât îi este necesar. În mod normal, trupului trebuie să-i dăm numai ceea ce are nevoie. Un lucru este dorinţa şi alt lucru este nevoia.

Duhul lui Dumnezeu nu este prezent în cel cu stomacul plin

Trebuie să ştim din experienţă limitele postirii, astfel încât trupul să nu fie slăbit până la punctul de a nu mai fi în stare să-şi îndeplinească ascultare sa.

Plăcerea în mâncare...

Sufletul nostru a fost lipsit de cultura Duhului, de hrana dumnezeiască prin care dobândim puterea de a iubi şi ierta pe cei ce ne rănesc şi, suferind, şi-a căutat plăcerea în mâncare. 

Cel lacom cu pân­tecele

De ce n-are gust de mân­care? Fiindcă a încărcat stomacul peste măsură, a stricat râş­niţa stomacului, s-a îmbuibat peste măsură. Cel ce posteşte ştie ce spun; lui îi pare mămăliga cu ceapă sau cu usturoi sau cu mu­rături, când o mănâncă seara, ca un cozonac. N-aţi păţit aşa ceva? Când posteşti, e bună mâncarea.

Postul și exagerările

Potrivnicul îşi propune în acest caz să facă totul ca să-l împovăreze pe om peste puterile lui.

„Blestemul” mâncatului

Mâncatul, mai întâi în forma lui fundamentală a hrănirii, dar şi în multiplele forme secundare ale grijii, zgârce­niei etc., se transformă aici într-o reacţie de apărare a eului care nu mai e sigur de existenţa sa.

Postul și așa-zisele boli

Există o integritate a persoanei care nu este atinsă de nici o boală, ba, mai mult, care devine evidentă de-abia în slăbiciunea bolii.

Ispita cotidiană de a mânca înaintea timpului rânduit pentru masă

Sentimentul golului care ne încearcă nu este o foame reală, ci o poftă „difuză", expresie a unei insatisfacţii lăuntrice.

Pagini