Nesăturarea de hrană este sănătate
Iar dacă vei merge la vreun spital şi vei întreba, o să afli că mai toate pricinile bolilor din aceste desfătări ale lumii se trag. Pe când o masă simplă şi uşoară este maica sănătăţii.
Căci cel ce azi e bogat mâine e sărac. Cel ce azi are crainic vestitor înaintea lui şi centură şi trăsură şi mulţi paji, adesea, în ziua următoare zace în închisoare şi lasă altuia, chiar fără să vrea, slava aceea. Şi iarăşi, cel ce se desfată şi se lăcomeşte până-i plesneşte pântecele, nu poate să ţină în sine decât o zi toată hrana şi apoi iar trebuie să înfulece alta şi nu se deosebeşte cu nimic de o furtună cu rafale. Şi, după cum acolo după prima rafală urmează a doua, aşa şi aici, după ce iese cea dintâi hrană, trebuie să primim alta. Şi aşa este firea celor ale lumii: nicicând nu are parte de statornicie şi pururea curge şi se zvârcoleşte încoace şi încolo.
Iar în legătură cu desfătările lumii acesteia, nu numai că sunt trecătoare şi curgătoare, ci ne pricinuiesc şi multe alte necazuri. În frecuşul cu vâltoarea lor se toceşte şi puterea trupului şi se slăbeşte şi bărbăţia sufletului. Şi nu obişnuiesc revărsările râurilor să sfarme şi să mănânce aşa de mult din maluri şi să le niveleze, cum surpă desfătarea şi comodităţile cu atâta uşurinţă ascuns toate eforturile noastre de a ne menţine sănătatea. Iar dacă vei merge la vreun spital şi vei întreba, o să afli că mai toate pricinile bolilor din aceste [desfătări ale lumii] se trag. Pe când o masă simplă şi uşoară este maica sănătăţii. Pentru aceea şi asistenţii doctorilor aşa o numesc, spunând faptului de a nu te sătura, sănătate. Nesăturarea de hrană este sănătate. Iar a mânca numai cât este de trebuință o numesc maica sănătătii. Iar dacă mâncatul, cât e de trebuinţă, este sănătate, e clar că îmbuibarea-i maica bolii şi a slăbiciunilor şi naşte [în noi] patimi care întrec chiar şi meşteşugul doftoricesc.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale – Omilii la căsătorie, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2006, pp. 160-162)
De fiecare dată când mi se întâmplă o nereușită, cad într-o depresie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro