Precum norul acoperă lumina lumii, tot aşa aburii pântecelui gonesc înţelepciunea lui Dumnezeu din suflet. Şi ca flacăra focului în lemne uscate, aşa este şi trupul, când pântecele este îmbuibat. Şi precum un lemn azvârlit lângă altul în foc, măreşte flacăra, tot aşa felurimea mâncărurilor măreşte pornirea trupului. Cunoştinţa lui Dumnezeu nu sălăşluieşte în trupul iubitor de plăcere. Iară cel ce-şi iubeşte trupul său, nu va dobândi harul lui Dumnezeu. Precum în chinuri (din chinuri) se naşte rodul (copilul) care veseleşte pe aceea, care l-a născut, tot aşa din nevoinţele trupului (ale gâtlejului) se naşte în suflet rodul cunoştinţii despre tainele lui Dumnezeu. Iară celor leneşi și iubitori de desfătări, rodul ruşinii li se naşte. Precum tatăl se îngrijeşte de copilul lui, tot aşa şi Hristos se îngrijeşte de trupul, care suferă rău pentru Dânsul, şi este mereu aproape de gura aceluia, câştigul lucrării ca înţelepciune este nepreţuit.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 252)