Ce groaznic este să nu-ţi stea mintea decât la mâncare şi băutură, la ghiftuială şi beţivăneală!

Un pântece sătul din cale-afară pierde credinţa, frica de Dumnezeu, începe să nu-i mai pese de rugăciune, pentru a-I aduce Domnului mulţumire şi laudă. O inimă îmbuibată îşi întoarce faţa de la Dumnezeu, devine insensibilă, se învârtoşează ca piatra.

Iată de ce Mântuitorul ne previne îndatoritor să nu mâncăm şi să nu bem peste măsură, pentru ca „ziua aceea (a morţii) să vină peste noi fără veste“ (cf. Luca 21, 34). Ea ar putea veni aşa din pricină că L-am mâniat pe Domnul prin modul nostru uşuratic şi fără rost de a ne petrece timpul, mâncând şi bând.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, 2005, p. 323)