Cerc plămădit cu trudă și cu rugăciune. Așa îmi spunea bunica în timpurile copilăriei așezându-mi cu grijă în căuşul palmei o prescură. Iar paşii ducându-o la altar îmi erau ghidaţi de privirea jucăuşă care rostogolea uneori câte o lacrimă, de bucurie sau de emoţie cred.

Prescura e în sine un trup, crescut din seva pământului, încălzit de soare şi mângâiat de vânt. E un trup de credinţă ce aspiră să devină Sfânt Trup în cadrul Sfintei Liturghii.

Prescura are chip şi nume. Chipul Jertfei lui Iisus cel Răstignit şi Înviat ce îţi prezintă la proscomidiar bucuriile şi tristeţile e suma faptelor şi a gândurilor tale frământate în făina curată din covată. Iar numele ei e Însăși Biruința asupra morții garantată tocmai de Mântuitor: Iisus Hristos Biruitorul (IIS - HR - NI - KA).

Acum îi înțelegeți și gustul plăcut de binecuvântare pe care îl îndrăgiți din primele clipe ale vieții și scopul precis pentru care este făcută.

Dar vinul? Vinul curat și dulceag numit, nu după soi ci după valoare, de împărtășanie? Sângele lui Hristos prelins pe Sfânta Cruce șiroind din urmele piroanelor și din fruntea înspinată ori din coasta împunsă de suliță a sfințit pentru totdeauna viața. Prefigurat de vinul potirului comun al Cinei de Taină, Sângele Domnului intră în trupurile noastre vindecând, bucurând, înzestrând, împlinind. Ca şi prescura şi vinul are chip, de tânăr zvelt născut din vie - Trupul tainic al lui Hristos - curăţită an de an de mlădiţele uscate ori crescute haotic şi stropită cu agheasmă la Sfântul Trifon, la întâi de Făurar.

Trupul şi Sângele sfinţite de Duhul Sfânt în aura lumânărilor sunt prescura şi vinul curat aduse spre jertfire de mâini bătătorite de asprimea lemnului din coadă de sapă.

Deşi cuvintele mele pot părea o expoziţie de tablouri sau imagini de film documentar rulând în înserare, ele exprimă de fapt trăirea Sfintei Liturghii şi primirea Împărtăşaniei cu emoţia şi lacrima moştenite de la bunic. Ea e născută în veşnicie de ceva timp, o veşnicie din care şi noi gustăm ori de câte ori intrăm în Casa lui Dumnezeu rostind tropare de umilinţă şi sărutăm cu admiraţie chipurile familiare ale sfinţilor şi, fireşte, mărturisiţi de păcate şi înzestraţi cu post, ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos, în fiecare zi sfântă de duminică sau sărbătoare.

E linişte în trup, în minte şi în jur şi cântarea credincioşilor ocupă înaltul bisericii cerându-i Tatălui să trimită Duhul Său cel Sfânt peste „noi şi peste darurile ce sunt puse înainte”, adică peste noi şi peste jertfa nesângeroasă de prescură şi vin.

Îţi mulţumim Doamne că încă ne permiţi să-Ţi aducem „ale Tale dintru ale Tale”!