Stareţul scria unei monahii despre împărtăşirea cu Sfintele Taine: „Când vei veni la dumnezeiasca trapeză şi vei simţi umilinţă şi vei avea lacrimi, atunci, desigur, te vizitează Dumnezeu. De aceea, trebuie să păşim cu frică, cu credinţă şi cu dragoste şi să ne ferim de cugetele slavei deşarte şi să respingem frica, dacă în acest timp va fi o mişcare pătimaşă. Se poate să fie din cauza fricii. Dar şi pentru aceasta este pocăinţă şi smerenie. Când, însă, avem în noi chezăşia conştiinţei de sine şi a smereniei, nu putem suferi ceva asemănător, dar când «vom căuta în sine ceva înalt» (Lc. 17, 20), mângâietor, vom fi captivaţi de slava deşartă şi ni se ia mângâierea şi umilinţa, dar iluminarea nu se va lua. «Căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere» (II Cor. 5, 7). Tu însuţi pricepi că pentru slava deşartă, pentru aroganţa minţii şi pentru mândrie ne lipsim de mângâierea sufletească. Dar nici aceasta nu totdeauna ne este de folos; şi în locul ei apare ispita şi crucea duhovnicească; ea potoleşte părerea noastră. Să citeşti cuvintele 78 şi 79 ale Sfântului Isaac”.

(Starețul Macarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, p. 290)