A face făgăduinţe Domnului de bunăvoie, în cazul unei mari nenorociri sau din dorinţa de a dobândi ceva foarte folositor, eu cred că acest lucru – care există peste tot în Sfânta Scriptură – este o faptă demnă de laudă, atunci când făgăduinţa este împlinită. Dacă însă este încălcată, adică nu este împlinită propriu-zis, cel ce a făcut făgăduinţa se face vinovat înaintea lui Dumnezeu. Căci Sfânta Scriptură spune: „Rugaţi-vă şi răsplătiţi Domnului Dumnezeului nostru; toţi cei dimprejurul lui vor aduce daruri” (Psalmi 75, 11).

Şi fericitul Iona s-a rugat în pântecele chitului, zicând: „Iar eu cu glas de laudă şi de mărturisire, voi jertfi Ție; câte am făgăduit voi da Ție, Domnului, pentru mântuirea mea” (Iona 2, 10). Şi dumnezeiescul David, în psalmul 115, spune: „Rugăciunile mele Domnului voi da, înaintea a tot norodului lui, în curţile casei Domnului, în mijlocul tău Ierusalime” (Psalmi 115, 8-9). Şi preaînţeleptul Solomon: „Mai bine este a nu făgădui, decât a făgădui şi a nu da” (Ecclesiastul 5, 4).

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p. 92)