Pentru a înainta în rugăciune, omul trebuie să încerce să-şi împodobească inima cu tot felul de virtuţi. Dar mai ales cu smerenie, cu pocăinţă şi cu lepădarea de sine. Dumnezeu pe toate le aude şi le vede. El cunoaşte toate secretele noastre. De aceea, să ne curăţim petele de pe suflet, şi de fiecare dată când ne vine în gând, în inimă sau în simţuri ceva necurat, să alungăm de îndată răul acela şi să alergăm la rugăciune. Fiecare urcare a gândului şi a inimii la Dumnezeu este o adevărată rugăciune. Iar dacă atunci când munciţi vă aduceţi aminte de Dumnezeu, lucrul acesta este, practic, o rugăciune.

Sfântul Vasile cel Mare pune întrebarea: „Cum puteau apostolii să se roage neîntrerupt?". Şi tot el dă răspunsul: „în tot ceea ce făceau, ei aveau gândul la Dumnezeu şi trăiau o viaţă dedicată Lui. Această înclinaţie interioară a lor era rugăciunea neîntreruptă".

Dumneavoastră, care trăiţi în lume, ar trebui, pe de o parte, să vă îndepărtaţi din inimă orice gând păcătos şi, pe de altă parte, să dedicaţi lui Dumnezeu tot ceea ce faceţi. Lucrul acesta transformă în rugăciune fiecare gând al nostru şi fiecare gest.

(Ne vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul – Scrisori, traducere de Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 22 -23)