În timpul rugăciunii vin gânduri, trebuie să le alungaţi, iarăşi vin, iarăşi să le alungaţi... şi tot aşa. Numai să nu le îngăduiţi, ci, îndată ce le observaţi, să le alungaţi. Aceasta şi este nevoinţa trezviei. Osteniţi-vă ca inima voastră să fie într-un simţământ religios... Când inima este într-un asemenea simţământ, gândurile nu vă tulbură şl toate merg în jurul simţământului.

Rugăciunile scurte, îndată ce ajung în inimă, învăţaţi-le pe de rost şi repetaţi-le mai des... oricâte s-ar strânge. Din ele alcătuiţi o psaltire cu multe strune... şi cântaţi la ea, desfatându-vă auzul duhovnicesc.

Fiecare înălţare a minţii şi a inimii către Dumnezeu este o adevărată rugăciune. Dacă faceţi acest lucru printre altele, înseamnă că vă rugaţi. Ţin minte că Sfântul Vasile cel Mare la întrebarea: cum au putut apostolii să se roage neîncetat, a răspuns aşa: ei în toate treburile lor au cugetat la Dumnezeu şi au trăit în devotament neîncetat faţă de Dumnezeu. Această stare a duhului a fost rugăciunea lor neîncetată.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, pp. 320-321)