Înaltpreasfinţitul Irineu: „Sprijinirea persoanelor defavorizate este o preocupare constantă a Bisericii noastre”

Arhiepiscopia Craiovei

Înaltpreasfinţitul Irineu: „Sprijinirea persoanelor defavorizate este o preocupare constantă a Bisericii noastre”

Copiii de la Centrul social de zi „Aripi de Lumină” al Mitropoliei Olteniei au primit marţi, 26 aprilie, vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

Cu acest prilej, beneficiarii Centrului au prezentat atelierele de pictură şi de încondeiat ouă la care lucrează şi au susţinut un scurt program artistic constând în cântece şi poezii specifice acestei perioade prepascale. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit a fost însoţit de consilierul social al Arhiepiscopiei Craiovei şi preşedinte al Asociaţiei Vasiliada, părintele Adrian Stănulică.

La final, Mitropolitul Olteniei a dăruit copiilor pachete cu dulciuri şi a precizat că purtarea de grijă pentru persoanele aflate în nevoie reprezintă o prioritate a Bisericii noastre.

„Sprijinirea copiilor, a bătrânilor şi în general a persoanelor defavorizate care au nevoie de ajutor este o preocupare constantă a Bisericii noastre, în speţă a Arhiepiscopiei Craiovei, a Asociaţiei Vasiliada, a credincioşilor, a voluntarilor şi a tuturor celor care se ostenesc să le facă o viaţă mai bună acestor persoane. Avem sădit în noi de către Bunul Dumnezeu o predispoziţie către bine, către fapta bună şi ori de câte ori le săvârşim simţim cum ne îmbogăţim, ne înnobilăm. Iar cei ajutaţi, la rândul lor, ne transmit şi nouă bucuria darului primit. De aceea am dorit să fim astăzi alături de copiii acestui centru şi să aducem mulţumiri tuturor celor care ne-au ajutat să le oferim o mică bucurie în pragul marelui praznic al Învierii Domnului. Este foarte important ca Biserica să nu fie percepută şi simţită ca o instituţie, ci ca o comunitate de oameni pentru oameni”, a spus Înaltpreasfinţitul Irineu.

Centrul social de zi pentru copii „Aripi de Lumină” este unul dintre cele opt aşezămite sociale ale Asociaţiei Vasiliada a Mitropoliei Olteniei, care funcţionează în judeţele Dolj şi Gorj. Înfiinţat în anul 2005, Centrul are în prezent 110 beneficiari şi chiar dacă nu au fost toţi prezenţi la evenimentul de marţi, mulţi din ei fiind plecaţi cu părinţii la ţară pentru a pregăti sărbătoarea Sfintelor Paşti, atmosfera a fost una de comuniune sub semnul prieteniei, solidarităţii şi iubirii, aşa cum aprecia Renata Bădescu, psihopedagog în cadrul Centrului.

Sursa: mitropoliaolteniei.ro

Citește despre: