Mulți dintre cei care iubesc cărțile n-ar suferi să vadă pe cineva cum le dă foc. Și totuși prea adesea facem acest gest necugetat chiar dacă de cele mai multe ori nu ne dăm seama. Noi ne dăm seama că am rănit pe cineva când acela țipă ca din gură de șarpe dar nu și când ne zâmbește și se retrage în sine plângând fără lacrimi vizibile. La fel ne dăm seama că am pus cărți pe foc doar dacă ne îneacă fumul sau ne frige flacăra la degete. De aceea vă voi propune un soi de meditație mai deosebită astăzi.

Care este diferența între o carte care nu este citită, fiind pusă la loc de cinste în bibliotecă pentru a împodobi pereții și una aruncată la gunoi sau dată pe foc? Poate veți spune că este o mare diferență pentru că și dacă n-o va citi posesorul cărții, poate o vor citi generațiile viitoare. Iar eu spun precum a zis Mântuitorul când s-a rugat bogatul din iad ca să trimită pe cineva dintre cei morți să le vestească fraților lui despre chinuri: „au pe Moise și pe prooroci, dacă pe ei nu-i ascultă nu vor asculta nici dacă ar învia cineva din morți“. La fel spun și eu: cine nu citește în vremea vieții sale, degeaba adună cărți gândind că poate vor citi alții, că nimic nu folosește. O carte care nu este citită este o carte aruncată în foc.

Am văzut biblioteci frumoase cu cărți aranjate după cotor și după mărime și după epoca în care a trăit autorul și după gen și încă după multe alte norme. Am văzut foarte puțini posesori de astfel de biblioteci care să mai și citească. Întrebat fiind odată părintele Cleopa câte icoane trebuie un om să aibă în casă a spus „atâtea să ai la câte te poți închina în fiecare zi“. Parafrazându-l spun și eu, atâtea cărți să ai câte poți citi și reciti. Cărțile puse la loc de cinste doar ca să adune praful, pe care avem grijă să-l ștergem cu cârpa iar nu prin răsfoirea și citirea lor, nu mai sunt cărți. Ele devin bibelouri, un soi de „ars gratia artis“, devin obiecte mai mult sau mai puțin frumoase și foarte nefolositoare.

Și acum ca să ducem meditația despre cărți încă și mai departe vă întreb: nu sunteți de părere că a nu citi Sfânta Scriptură în fiecare zi este cam același lucru ca și a o pune pe foc câte puțin în fiecare zi? Am auzit despre un pastor care și-a propus să ardă 100 de exemplare din Coran. Să am iertare de la dumnealui dar eu spun că nu are prea multă înțelepciune pentru că nu în felul acesta va aduce necredincioși la dreapta credință. Iar dacă s-ar apuca și musulmanii să ardă Biblia unde am ajunge? Dar nici nu e nevoie să facă cei de altă credința așa ceva. Mult mai mult rău facem chiar noi, din interior, rău pe care nu au cum să-l facă ei. Noi nu citim Sfânta Scriptură și ăsta este un rău cum nu se poate de mare. Nu are importanță că am îmbrăcat Evanghelia în aur și dacă am pus-o la loc de cinste atâta vreme cât o necinstim ne-cunoscându-i învățătura și ne-trăind după preceptele evanghelice. Ce importanță are că o avem tradusă în limba română și diortosită conform cu ultimele cerințe ale gramaticii dacă nu ne înghesuie curiozitatea s-o mai și deschidem? Ar putea foarte bine să fie scrisă și în cuneiforme că același folos l-am avea. Marele avantaj pe care-l avem este că, nefiind încă pusă pe foc sau dată la gunoi, măcar de astăzi putem începe să mai dăm câte o pagină în fiecare zi.

Altfel... a nu citi o carte înseamnă a o arunca pe foc, câte puțin, în fiecare zi.