Din încercare vine desăvârşirea. Este necesar să fim încercaţi ca să ne desăvârşim. Încercările cântăresc piatra de temelie a virtuţilor, răbdarea. Desăvârşirea îl vizează pe omul care a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi trebuie să se facă după asemănarea Lui. Fiind născuţi după chipul lui Dumnezeu, suntem datori să ajungem şi la asemănarea cu El.

Nu există nici o comparaţie între viaţa de aici şi cea veşnică. Viaţa ascetică aici, pe pământ, durează puţini ani, dar cinstea pentru aceşti puţini ani de nevoinţă şi trudă este veşnicia. Pentru această trudă de puţini ani, Domnul vine şi ne spune: „această viaţă Eu o răscumpăr prin desfătarea veşniciei”. Aşadar există o comparaţie între acestea două? Cu siguranţă că nu!

Puterea cea mai mare a omului constă în putinţa de a-şi mărturisi greşeala înaintea lui Dumnezeu şi de a răbda ispita, adică încercările în toată viaţa lui până la ultima răsuflare. Dacă n-ar fi existat puţină suferinţă, boli şi strâmtorări, oamenii ar fi devenit fiare, nu s-ar fi apropiat deloc de Dumnezeu. Când omul înţelege tainele vieţii duhovniceşti şi chipul ascuns în care lucrează Domnul, încetează să fie strâmtorat de ceea ce i se întâmplă, pentru că primeşte cu bucurie medicamentele amare pe care Domnul i le dă pentru sănătatea sufletului său.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009, pp. 96-98)