Nu putem interpreta anumite întâmplări concrete într-un mod simplist, pentru că devansăm în acest fel judecata lui Dumnezeu. În general, însă, putem spune că dreptatea dumnezeiască lucrează adesea încă de aici, Dumnezeu pedepsindu-l pe necredincios atunci când acesta își arată lipsa de credință. Există, însă, și situații când Dumnezeu îngăduie să se întâmple ceva. După Sfântul Grigorie din Nazianz, „ale noastre, în mâna lui Dumnezeu sunt” și „nimic nu se întâmplă fără Dumnezeu”. Însă, pe unele Dumnezeu le dorește și le binecuvântează, iar pe altele nu, dar le îngăduie și le lasă să se petreacă.

Acum, de unde să știm când Dumnezeu face într-un fel sau altul? Noi, oamenii, cu mintea noastră neputincioasă, nu putem să discernem fiecare caz în parte. Dreptatea dumnezeiască vine deseori fulgerător și-l lovește pe necredincios. Nu se poate tăgădui aceasta, oricât ar vrea unii oameni contemporani să excludă realitatea dreptății lui Dumnezeu și să-L înfățișeze doar ca dragoste care le îngăduie pe toate, așa că, prin urmare, nu este nevoie să avem frica Sa. „Fă ce vrei”, zic ei, „ajunge să spui: «Îl iubesc pe Dumnezeu»”. Biserica nu este de acord cu această gândire. La fel, nici Scriptura sau Sfinții Părinți. Ce se spune în Scriptură despre Irod? Poporul striga, lingușindu-l: „Glas dumnezeiesc și nu omenesc!” (Fapte 12, 22) „Și îndată a lovit pre el îngerul Domnului, pentru că nu lui Dumnezeu a dat slava, și făcându-se mâncat de viermi, a murit” (Fapte 12, 23).

(Arhimandritul Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, pp. 97-98)