Zi către tine: „de este voia Stăpânului meu, ca cei răi să stăpânească zidirea, eu primesc bucuros aceasta, căci nu vreau să zădărnicesc voia Domnului meu. Şi astfel în ispitele tale te vei umplea de bucurie, cunoscând şi cu adevărat simţind, că voia Domnului te ocârmuieşte şi te călăuzeşte. Deci întăreşte-ţi inima ta cu nădejdea întru Domnul, şi să nu te temi, nici de îngrozirile din vremea nopţii, nici de săgeata care zboară ziua. Căci credinţa dreptului — zice — cea în Dumnezeu, şi îmblânzeşte asemenea oilor fiarele cele sălbatice (Poate din Evrei 11, 33).

Nu sunt drept, zice, ca să pot nădăjdui în Domnul. Ci tu cu adevărat pentru lucrarea dreptăţii ai ieşit în pustia cea plină de nevoinţe, şi cu aceasta te-ai făcut ascultător voinţii lui Dumnezeu. Deci în zadar te nevoieşti, când porţi aceste nevoinţe, căci nu voieşte Dumnezeu nevoinţa oamenilor dacă nu-l vei aduce Lui, ca o jertfă a dragostei, osteneala ta. Fiindcă toţi cei ce-L iubesc pe Dumnezeu arată aceeaşi socoteală — nevoindu-se pentru dragostea cea către Dânsul. Căci cei care binevoiesc să trăiască cu frica de Dumnezeu, în Hristos Iisus, iau asupră-le necazuri şi prigonire sufăr; ci Domnul îi face să ajungă în stăpânirea comorilor Sale cele ascunse.

 

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 37)