Versuri duhovnicești compuse de Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria

Poezii

Versuri duhovnicești compuse de Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria

Cu răbdare și mare grijă, ne asculta mărturisirea suspinelor celor dintru adâncul sufletului și, asemeni unui doctor prea iscusit, cerceta cu multa luare aminte și îndoită atenție toate rănile și bolile sufletești, punând pe fiecare balsamul și doctoria vindecătoare prin cuvinte folositoare în versuri de o neîntrecută frumusețe spirituală:

Măi, omule păcătos,
Nu vrei să fii de folos
Sufletului care-l ai
Să poate merge la rai?

***

Moarte, moarte nemiloasă
Tu pe toți îi scoți din casă,
De e tânăr sau bătrân,
De e slugă sau stăpân
................................
La unii vii cu mașina,
La alții plivind grădina,
Iar la unii vii așa
De le oprești inima.

***

O, raiule prea frumos
Cel spre slava lui Hristos,
Tu ai flori nemuritoare
Prea frumos mirositoare
Care pururea-nfloresc
Și nu se mai ofilesc.
În a raiului grădină,
Plină veșnic de lumină.
Sfinții cu cântări ne-alină
Nu mai au nici o-ntristare
Lacrimă sau supărare.

***

În iad este jale mare,
Fraților creștini,
Plângere fără-ncetare,
Vai de cei ce au greșit
Și nu s-au mai spovedit.
Noi aici avem scăpare,
Fraților creștini,
În viața trecătoare
Mă pot curăți de rele
Și de păcatele grele.
Duhovnicul îi martorul meu
Sus în cer la Dumnezeu,
Fraților creștini.

(fragment din mărturia Arhim. Macarie Ciolan, Starețul Mănăstirii Cernica, în Părintele Paisie Olaru, povățuitor spre poarta Raiului, în memoriam, Editura Trinitas, 2005, pp. 81-83)

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!