Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Sihăstria s-a născut în anul 1897, la 20 iunie, în satul Stroiești din ținutul Botoșanilor, în familia binecredincioșilor creștini Ioan și Ecaterina Olaru, care au fost binecuvântați de Dumnezeu cu zece copii.

Fiind născut în preajma praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, pruncul a primit la botez numele Petru. A urmat școala primară în sat, fiind, în fiecare an, întâiul dintre colegii săi și primind ca premiu cărți cu Viețile Sfinților, care l-au făcut să îndrăgească viața monahală.

În octombrie 1921, la vârsta de 24 de ani, a intrat în obștea Schitului Cozancea, din apropierea satului natal. Aici a deprins rugăciunea, ascultarea, smerenia și dragostea de aproapele, arătându-se dintru început sârguincios în ajutorarea celor din obște și a tuturor pelerinilor.

Nu după mult timp, s-a învrednicit de dorita schimă a călugăriei, fiind tuns în monahism la 9 iunie 1922, primind numele Paisie. Încă din primii ani de mănăstire a fost recunoscut ca un iscusit povățuitor de suflete, căutat de mulți credincioși. Unii dintre aceștia au ucenicit pe lângă el și au sporit foarte mult în viața duhovnicească, printre ei numărându-se și fratele Constantin Ilie, viitorul Arhimandrit Cleopa.

În anul 1931, iubind foarte mult viața de liniște, Cuviosul Paisie a ridicat în pădurea din apropierea schitului o mică chilie cu un paraclis de lemn, unde se retrăgea adesea, nevoindu-se în post și rugăciune. Din această vreme, a fost cunoscut cu numele de Părintele Pustnic.

În anul 1933, a luat asupra sa o rânduială de viață și mai aspră, îmbrăcând schima cea mare. În anul 1943, la 14 octombrie, a fost hirotonit ierodiacon, iar ieromonah la 4 aprilie 1947 și, apoi, numit egumen al Schitului Cozancea, pe care l-a condus aproape un an de zile. În anul 1948, a primit binecuvântarea să se retragă la Mănăstirea Sihăstria, un loc mai pustnicesc de nevoință, unde era stareț ucenicul său din tinerețe, Cuviosul Cleopa Ilie, și unde se păstrau tradițiile moștenite de pe vremea Sfântului Paisie de la Neamț.

Blând și smerit întru toate, Cuviosul Paisie a fost rânduit să povățuiască și să mărturisească pe credincioșii care veneau în număr tot mai mare la Sihăstria, atrași de viața aleasă a Părintelui Pustnic. În anul 1949, Cuviosul Paisie l-a urmat pe ucenicul său, Cuviosul Cleopa, la Mănăstirea Slatina din județul Suceava, unde acesta fusese numit stareț.

În primăvara anului 1954, a revenit la Mănăstirea Sihăstria, unde era mai multă liniște, îndeplinind ascultarea de duhovnic al obștii și a sute și mii de credincioși din toată țara, timp de peste 35 de ani, până la sfârșitul vieții sale. Îndeletnicindu-se cu rugăciunea stăruitoare, cu postul aspru și cu spovedania zilnică a călugărilor și a mirenilor, Cuviosul Paisie a ajuns unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici din întreaga țară, pentru nevoința sa și dragostea jertfelnică față de aproapele și pentru multele daruri duhovnicești.

Era vestit pentru puterea sa harismatică, prin care pătrundea în sufletul și în conștiința oamenilor, pentru mila și iubirea cu care primea pe toți la orice oră din zi și din noapte, pentru smerenia sa unită cu blândețea, prin care cucerea și întorcea la pocăință. Celor ce îl cercetau, Cuviosul Paisie nu le spunea cuvinte mari, ci se ruga, iar rugăciunea și dragostea sa le dădea oamenilor bucurie și îi făcea să reînvie duhovnicește.

Adesea, i se descoperea starea duhovnicească a celor care îl căutau, precum și a ucenicilor săi răspândiți în toate colțurile țării. Cunoștea de departe nevoile și ispitele prin care treceau aceștia și le dădea ajutor, prin rugăciune și bună povățuire. Pe unii, prin darul înainte – vederii pe care îl avea, îi îndruma să se ferească de primejdiile care îi amenințau, în timp ce altora le descoperea voia lui Dumnezeu.

Nici darul tămăduirilor și al izgonirii duhurilor necurate nu i-a lipsit, mulți dobândind sănătate sufletească și trupească în urma binecuvântărilor și rugăciunilor sale. În perioada prigoanei monahale de după decretul din 1959, care i-a îndepărtat pe majoritatea călugărilor tineri din mănăstiri, Cuviosul Paisie, ca un adevărat păstor dreptcredincios și jertfelnic, a întărit duhovnicește pe mulți dintre cei care au fost siliți să plece în lume, până când aceștia au putut reveni la mănăstirile lor de metanie.

Astfel, Cuviosul Paisie a avut un rol însemnat în perioada cea mai grea a secolului al XX-lea, aceea de luptă fățișă a comunismului ateu împotriva credinței. În acele vremuri, prin înțelepciunea sa și prin sfaturile insuflate de Dumnezeu, Cuviosul Paisie s-a remarcat ca un iscusit călăuzitor duhovnicesc. Între anii 1972-1985, fiind iubitor de singurătate, s-a nevoit într-un loc mai retras, la Schitul Sihla, aproape de Peștera Sfintei Teodora. Însă, cei care îl iubeau l-au căutat și acolo, știind că binecuvântarea Cuviosului îi ușura sufletește și le dădea putere să biruiască ispitele vieții.

Cu toate acestea, în puținele momente când nu era asaltat de credincioși, Cuviosul a găsit răgaz să scrie pagini pline de duh și multe versuri de pocăință, dar și să lucreze în grădină făcând-se pildă de hărnicie și slujire smerită. În ultimii ani ai vieții sale pământești, Cuviosul Paisie a fost încercat de multe suferințe trupești, pe care le-a primit cu multă credință, arătând îndelungă și pilduitoare răbdare pentru ucenicii săi.

În anul 1985, a revenit la Sihăstria, unde a continuat să poarte de grijă fiilor săi duhovnicești, dându-le sfaturi până în ultimele zile ale vieții sale.

În toamna anului 1990, la 18 octombrie, în vârstă de 93 de ani, Cuviosul Paisie și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, numărându-se în ceata Sfinților Cuvioși Părinți.