- Părinte, o infirmitate poate crea un complex de inferioritate?

- Acestea sunt prostii.

- Părinte, însă la invalizi uneori se întâmplă aceasta.

- Se întâmplă pentru că nu sunt bine aşezaţi duhovniceşte. Atunci când vor înţelege că infirmitatea este o binecuvântare a lui Dumnezeu, se vor aşeza şi vor scăpa de complexul de inferioritate. Când un copil mic are o oarecare infirmitate şi nu a fost ajutat duhovniceşte astfel încât să se bucure în ea, în inferioritate, atunci are circumstanţe atenuante. Dar dacă va creşte şi va rămâne în el acel complex de inferioritate înseamnă că nu a înţeles sensul cel mai profund al vieţii. Unei fetiţe de nouă ani i-a apărut o tumoare la ochi şi medicii i-au scos ochiul. La şcoală copiii o luau în râs şi copila suferea. Tatăl ei a venit la colibă şi mi-a spus durerea lui. "Părinte, m-am gândit că dacă îi voi cumpăra fiicei mele tot ceea ce-mi cere, o voi ajuta, pentru că se va bucura şi va uita mâhnirea pricinuită de infirmitatea ei. Dar nu ştiu cum să procedez, deoarece mai am cinci copii mici, care o vor invidia pentru că nu înţeleg de ce fac aceasta". "Ce înseamnă aceasta? îl întreb. Ceea ce vrei să faci este o mângâiere falsă, nu este o rezolvare. Dacă îi vei lua de pe acum orice lucru pe care îl cere, după câţiva ani îţi va cere să-i cumperi şi mercedes. Şi cum o vei scoate la capăt? Apoi va afla că unii au avioane pe terasele caselor lor şi-ţi va cere să-i iei şi un avion. Atunci ce vei face? Încearcă să-ţi ajuţi copilul să se bucure că are numai un ochi. Să simtă că este o muceniţă. Multor mucenici le-au fost scoşi ochii, li s-au tăiat urechile, nasul şi lumea râdea de ei. Aceştia însă, cu toate că sufereau de durere şi de batjocura oamenilor, nu cedau, ci răbdau neclintiţi mucenicia. Dacă copilul tău va înţelege şi va înfrunta cu doxologie invaliditatea sa. Dumnezeu îl va aşeza împreună cu mărturisitorii. Oare este un lucru mic să rânduiască Dumnezeu să-i scoată ochiul copilului în felul acesta, fără să-l doară, şi să-l aşeze împreună cu mărturisitorii? Şi pentru că fata nu are păcate de plătit va primi răsplata întreagă din această invaliditate". Mi-a mulţumit sărmanul şi a plecat uşurat. Şi într-adevăr a ajutat-o pe copila sa să înţeleagă că invaliditatea ei este o binecuvântare a lui Dumnezeu şi pentru aceasta trebuie să-L slavoslovească. A crescut mare, a studiat filologia, iar acum lucrează ca profesoară şi se bucură mai mult decât alte fete care le au pe toate, dar se chinuiesc pentru că nu au înţeles sensul cel mal profund al vieţii. Atunci când oamenii nu prind sensul cel mai profund al vieţii, se chinuiesc chiar şi atunci când primesc binecuvântările lui Dumnezeu şi prilejurile pe care El le dă pentru mântuirea lor. În timp ce acela care se aşează corect duhovniceşte, de toate se bucură. Chiar şi şchiop să fie, se bucură. Şi mai slab la minte să fie, se bucură. Şi sărac să fie, tot se bucură.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viaţa de familie, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 251-252)